Pronunțată la 20 decembrie 2011 · Publicată în M.Of. nr. 99 din 8 februarie 2012
Problema de drept
Curtea Constituțională soluționează excepția de neconstituționalitate privind tratamentul salarial (sporuri/alte drepturi) pentru personalul didactic din învățământ, în special sintagma „în învățământul primar” din reglementările care stabilesc cadrul de calcul și acordare a unor drepturi salariale. Stabilește că această sintagmă este neconstituțională, deoarece produce o diferență de tratament nejustificată între personalul didactic din învățământul primar și alte categorii, inclusiv din învățământul gimnazial, în contextul în care se pot realiza activități similare.
Dispozitiv
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş în Dosarul nr.3.293/102/2010 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi constată că sintagma "în învăţământul primar" cuprinsă în dispoziţiile pct.10 din lista referitoare la sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învăţământ cuprinsă în anexa nr.II/1 privind reglementări specifice personalului contractual din unităţile de învăţământ la Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art.7 din cap.I lit.B "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ" din anexa nr.II "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Învăţământ»" la Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art.6 din anexa nr.5 "Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din învăţământ" la Legea nr.63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este neconstituţională.
Considerentele integrale
Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.