Curtea Constituțională

Decizia CCR nr. 46/1994

CCR - control de constituționalitateCCRaltă soluție

Pronunțată la 17 mai 1994 · Publicată în M.Of. nr. 131 din 27 mai 1994

Problema de drept

Excepția de neconstituționalitate a vizat controlul Curții Constituționale asupra Regulamentului Senatului (act normativ intern al Camerei), în special prevederi care instituie reguli de organizare și funcționare ce depășesc sau contrazic limitele impuse de Constituție. Curtea constată neconstituționalitatea unui număr de articole și alineate din Regulamentul Senatului, inclusiv dispoziția referitoare la jurământul senatorilor (art.160 alin.2), și dispune comunicarea deciziei Senatului și publicarea ei în Monitorul Oficial.

Dispozitiv

1. Constată că următoarele prevederi din Regulamentul Senatului sunt neconstituţionale: art.7; art.13 alineatul ultim în măsura în care interzice constituirea unui grup parlamentar prin înrudire politică, în cazul în care senatorii unui partid sau formaţiune politică nu întrunesc numărul necesar pentru a constitui un grup distinct; art.14 alin.2 şi 3 în ce priveşte interdicţia trecerii senatorilor de la un grup parlamentar la altul sau de a se afilia la un grup parlamentar dacă au părăsit grupul din care făceau parte; art.14 alineatul ultim în ce priveşte interdicţia senatorilor independenţi de a constitui un grup parlamentar; art.22 în ce priveşte posibilitatea oricărui grup parlamentar de a cere revocarea unui membru al biroului permanent; art.26 alin.2; art.55 alin.4 şi art.57 alin.3 în ce priveşte extinderea anchetei parlamentare peste limitele sale constituţionale, cum ar fi asupra judecătorilor sau asupra Preşedintelui României în alte cazuri decât cele prevăzute de Constituţie; art.63 alin.2 şi, în mod corespunzător, art.103; art.67 în ce priveşte referirea la mesajele prezidenţiale; art.69 alin.1 în ce priveşte omiterea iniţiativei de revizuire a Constituţiei; alin.4 al art.69 precum şi limitarea doar la condiţiile constituţionale ale iniţiativei populare de la alin.5 al aceluiaşi articol; art.89 alin.5 în ce priveşte posibilitatea retragerii acreditării reprezentantului mijlocului de informare în masă: referirea la “cvorum” de la alin.1 al art.110 şi prevederile alin. 2 al aceluiaşi articol; alin. 2 al art.112 în ce priveşte obligaţiile Camerei Deputaţilor şi alin. 4 al aceluiaşi articol şi, în mod corespunzător, art.120; prevederile alin.1 şi 3 ale art.118 şi referirea la termenul în care Preşedintele României poate cere reexaminarea legii sau la ordinea în care are loc reexaminarea, cu excepţia cazului în care Senatul a fost primul sesizat, de la alin.2 al aceluiaşi articol; art.113 în ce priveşte reexaminarea Regulamentului Senatului pentru punerea sa de acord cu prevederile Constituţiei; precizarea referitoare la comisia de anchetă ,,constituită în acest scop” de la art.122 alin.1; art.142 în sensul de a se asigura informarea senatorului prin intermediul sau sub controlul Camerei ori comisiei parlamentare; art.149 alin.2 în ce priveşte circumstanţierea imunităţii parlamentare; art.149 alin.5 şi 8 în ce priveşte suspendarea imunităţii parlamentare; art.150; art.154; art.155; art.160 alin.2; art.164; art.165 alin.2; art.167; art.169; art.1771 în ce priveşte referirile la Camera Deputaţilor şi deputaţi şi art.184. 2. Prezenta decizie se comunică Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 17 mai 1994 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, MihaiConstantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlătescu, judecători.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026