Curtea Constituțională

Decizia CCR nr. 750/2015

CCR - control de constituționalitateCCRaltă soluție

Pronunțată la 4 noiembrie 2015 · Publicată în M.Of. nr. 18 din 11 ianuarie 2016

Problema de drept

Stabilește constituționalitatea dispozițiilor privind garanția de bună conduită în cadrul contestațiilor/cererilor/plângerilor formulate în materia atribuirii contractelor de achiziție publică și a concesiunilor (art. 2711 și art. 2712 din O.U.G. nr. 34/2006). Respinge ca devenită inadmisibilă excepția privind art. 2712 alin. (1)-(2) și respinge ca inadmisibilă excepția privind art. 2711 alin. (6), iar admite excepția pentru art. 2711 alin. (5) sub aspectul sintagmei referitoare la plata necondiționată a garanției la prima cerere a autorității contractante atunci când contestația/cererea/plângerea este respinsă, constatând neconstituționalitatea acestei sintagme. În rest, respinge ca neîntemeiată criticile și constată constituționalitatea celorlalte prevederi contestate (art. 2711 alin. (1)-(4) și (7), respectiv art. 2712 alin. (3)-(6)).

Dispozitiv

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2712 alin.(1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune, excepție ridicată de Asocierea S.C. Azvi S.A. — S.C. Polystart Impex — S.R.L., prin lider asociere S.C. Azvi — S.A., cu sediul în Sevilla, Spania, în Dosarul nr.28/2/2015 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și de OTF Fővállalkozó ZRT, cu sediul în Budapesta, Ungaria, în Dosarul nr.760/57/2014 al Curții de Apel Alba Iulia — Secția de contencios administrativ și fiscal. 2. Admite excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.2711 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune și constată că sintagma „și să prevadă plata necondiționată la prima cerere a autorității contractante, în măsura în care contestația/cererea/plângerea va fi respinsă” este neconstituțională, excepție ridicată de aceleași autoare în aceleași dosare ale acelorași instanțe. 3. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2711 alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune, excepție ridicată de aceleași autoare în aceleași dosare ale acelorași instanțe. 4. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași autoare în aceleași dosare ale acelorași instanțe și constată că dispozițiile art.2711 alin.(1)—(4) și (7) și ale art.2712 alin.(3)—(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026