CCR - control de constituționalitateCCRaltă soluție
Pronunțată la 3 iulie 2008 · Publicată în M.Of. nr. 537 din 16 iulie 2008
Problema de drept
Excepția privește neconstituționalitatea unor dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care acestea ar permite instanțelor judecătorești să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe motiv de caracter discriminatoriu și să le înlocuiască prin norme create pe cale judiciară sau prin prevederi din alte acte normative. Curtea admite excepția și constată neconstituționalitatea acestei interpretări, iar pentru restul alineatelor art.27 (alin.(2)-(6)) respinge excepția ca neîntemeiată.
Dispozitiv
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr.393/105/2008 al Tribunalului Prahova - Secţia civilă, în Dosarul nr.7.247/99/2007 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă şi în Dosarul nr.4.610/103/2007 al Curţii de Apel Bacău - Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art.1, art.2 alin.(3) şi art.27 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. 2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.27 alin.(2)-(6) din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, excepţie ridicată de acelaşi autor, în aceleaşi dosare.
Considerentele integrale
Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.