Curtea Constituțională

Decizia CCR nr. 87/1994

CCR - control de constituționalitateCCRaltă soluție

Pronunțată la 30 septembrie 1994 · Publicată în M.Of. nr. 292 din 14 octombrie 1994

Problema de drept

Curtea Constituțională soluționează excepția de neconstituționalitate a dispoziției regulamentare privind „prezentarea și dezbaterea” mesajelor adresate Parlamentului de Președintele României. Stabilește că obligativitatea dezbaterii mesajelor prevăzută la art. 7 alin. 1 din Regulamentul ședințelor comune este neconstituțională, cu excepția cazurilor reglementate de art. 92 alin. (3) din Constituție.

Dispozitiv

1. Prevederea de la art.7 alin.1 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, referitoare la obligativitatea dezbaterii mesajelor prezentate de Preşedintele României, este neconstituţională, cu excepţia situaţiilor la care se referă art.92 alin.(3) din Constituţie. 2. Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 30 septembrie 1994 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlătescu, judecători.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026