Curtea Constituțională

Decizia CCR nr. 88/2023

CCR - control de constituționalitateCCRadmitere

Data pronunțării nu este publicată

Problema de drept

Neconstituţionalitatea sintagmei „nu este cercetat disciplinar” din cuprinsul art.2745 lit.b) din Legea nr.360/2002 (condiţie de participare la concursul pentru ocuparea unui post de execuţie vacant de ofiţer), prin raportare la dispoziţiile constituţionale privind egalitatea, munca şi protecţia drepturilor.

Dispozitiv

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România și de Marius Stan în Dosarul nr.73/89/2019 al Tribunalului Vaslui – Secția civilă și constată că sintagma „nu este cercetat disciplinar” din cuprinsul dispoziţiilor art.2745 lit.b) din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Tribunalului Vaslui – Secția civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026