Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 24/2018

HP - hotărâre prealabilăÎCCJcontencios administrativ și fiscalinadmisibil

Pronunțată la 29 martie 2018

Problema de drept

Înalta Curte respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind dezlegarea unor probleme de drept referitoare la efectele abrogării unei norme care acordă un drept. Se cere să se stabilească dacă abrogarea determină încetarea efectelor unui act administrativ individual emis anterior (prin care se constată îndreptățirea beneficiarului) și, dacă da, dacă încetarea operează de drept sau este condiționată de revocarea ori anularea actului.

Dispozitiv

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 737/62/2017 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă abrogarea unei norme legale ce prevede un drept în favoarea unei categorii de persoane determină încetarea efectelor actului administrativ cu caracter individual, emis anterior abrogării, prin care se constată îndreptăţirea unei anumite persoane la beneficiul dreptului respectiv şi, în caz afirmativ, dacă această încetare a efectelor se produce de drept sau este condiţionată de revocarea sau anularea actului administrativ cu caracter individual.”

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026