Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia RIL nr. 11/2022

RIL - recurs în interesul legiiÎCCJadmitere

Pronunțată la 21 martie 2022 · Publicată în M.Of. nr. 371 din 14 aprilie 2022

Problema de drept

Stabilește interpretarea și aplicarea dispozițiilor referitoare la „menținerea în plată” a sporurilor din perioada 1 martie 2017–31 decembrie 2017, în raport cu sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică acordat inspectorilor antifraudă. Decide că acest spor nu se menține ca un cuantum fix de 25%, ci se acordă în cuantumul procentual stabilit prin ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, emis în condițiile prevăzute de ordonanța privind salarizarea, cu încadrare în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul A.N.A.F.

Dispozitiv

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare, art. 7 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, şi art. 12 alin. (8) şi (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de care beneficiază inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală se acordă, în perioada 1 martie 2017-31 decembrie 2017, în cuantumul procentual stabilit prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) emis în condiţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, respectiv cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul A.N.A.F.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026