Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia RIL nr. 14/2020

RIL - recurs în interesul legiiÎCCJadmitere

Pronunțată la 22 iunie 2020

Problema de drept

Stabilește, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor privind apelul incident și recursul incident, respectiv trimiterea la recursul incident (art. 472 și art. 491 din Codul de procedură civilă), dacă obiectul acestor căi de atac este limitat de obiectul apelului/recursului principal. Înalta Curte decide că apelul sau recursul incident nu poate fi restrâns doar la soluțiile vizate prin apelul/recursul principal, ci poate viza orice alte soluții din dispozitivul hotărârii atacate și/sau din considerentele acesteia.

Dispozitiv

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din Codul de procedură civilă, apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026