Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia RIL nr. 3/2016

RIL - recurs în interesul legiiÎCCJadmitere

Pronunțată la 4 aprilie 2016

Problema de drept

Stabilește, în recursul în interesul legii, interpretarea și aplicarea popririi asupra veniturilor realizate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate din munca prestată, în raport cu creanțe fiscale. Pentru art. 62 din Legea nr. 275/2006 decide că aceste venituri nu pot fi poprite pentru executarea unor creanțe fiscale. Pentru art. 87 din Legea nr. 254/2013 decide că aceleași venituri pot fi poprite pentru executarea creanțelor fiscale stabilite prin hotărâri de condamnare.

Dispozitiv

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, stabileşte că veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate nu pot fi poprite pentru executarea unor creanţe fiscale. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, stabileşte că veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate pot fi poprite pentru executarea unor creanţe fiscale stabilite prin hotărârile de condamnare.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026