Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010)

Art. 202 - Scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive

în vigoare
(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. (2) Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menţinută dacă există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. (3) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. (4) Măsurile preventive sunt: a) reţinerea; b) controlul judiciar; c) controlul judiciar pe cauţiune; d) arestul la domiciliu; e) arestarea preventivă.

Istoricul formelor articolului

  1. 1 februarie 2014în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026