în vigoareatins de CCRmodificat la 27 iulie 2012vizat de 1 decizie CCR-RIL-HP
(1) În cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedieri colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la:
a) metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi;
b) atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.
(2) În perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligaţia să le furnizeze toate informaţiile relevante şi să le notifice, în scris, următoarele:
a) numărul total şi categoriile de salariaţi;
b) motivele care determină concedierea preconizată;
c) numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere;
d) criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;
e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;
f) măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce urmează să fie acordate salariaţilor concediaţi, conform dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil;
g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;
h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi.
(3) Criteriile prevăzute la alin. (2) lit. d) se aplică pentru departajarea salariaţilor după evaluarea realizării obiectivelor de performanţă.
(4) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se menţin indiferent dacă decizia care determină concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului.
(5) În situaţia în care decizia care determină concedierile colective este luată de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului, acesta nu se poate prevala, în nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), de faptul că întreprinderea respectivă nu i-a furnizat informaţiile necesare.
Istoricul formelor articolului
27 iulie 2012în vigoare
Forma consolidată aplicabilă în prezent
30 aprilie 2011
În vigoare până la 27 iulie 2012
22 aprilie 2007
În vigoare până la 30 aprilie 2011
18 septembrie 2006
În vigoare până la 22 aprilie 2007
22 decembrie 2005
În vigoare până la 18 septembrie 2006
5 iulie 2005
În vigoare până la 22 decembrie 2005
22 decembrie 2003
În vigoare până la 5 iulie 2005
Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.
Cum a decis jurisprudența
Distribuția soluțiilor din deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol și anii în care s-au concentrat. Sunt numărate toate deciziile, nu doar cele afișate mai jos.
Admitere 1 · Respingere 0 · Inadmisibil 0
Pe ani
2001
Evoluția interpretării
Deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol, în ordine cronologică. Semnalele se referă strict la acest articol, iar fiecare decizie publicată duce la problema de drept și dispozitivul ei.
Semnale generate automat din datele deciziilor - au caracter documentar, nu constituie consultanță juridică și nu înlocuiesc verificarea textului deciziei.