Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic

Art. 20

în vigoarevizat de 1 decizie CCR-RIL-HP
(1) În condiţiile prevăzute la art. 5, consilierii juridici se pot asocia în structuri judetene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, şi, după caz, la nivel naţional, cu respectarea legii privind asociaţiile şi fundatiile. (2) Formele de asociere şi organizare la nivel judetean şi la nivel naţional sunt stabilite prin statutul asociaţiei, cerut de lege. (3) Constituirea asocierilor profesionale are la baza principiile constitutionale ale dreptului de asociere şi reglementarile legale privind asocierea şi constituirea de persoane juridice.

Istoricul formelor articolului

  1. 30 iunie 2006în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Cum a decis jurisprudența

Distribuția soluțiilor din deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol și anii în care s-au concentrat. Sunt numărate toate deciziile, nu doar cele afișate mai jos.

Admitere 1 · Respingere 0 · Inadmisibil 0

Pe ani

2024

Evoluția interpretării

Deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol, în ordine cronologică. Semnalele se referă strict la acest articol, iar fiecare decizie publicată duce la problema de drept și dispozitivul ei.

  1. 22 aprilie 2024 - admitere

Semnale generate automat din datele deciziilor - au caracter documentar, nu constituie consultanță juridică și nu înlocuiesc verificarea textului deciziei.

Deschide analiza completă în aplicație

Pe acest articol se sprijină o decizie obligatorie.

Vezi raza de efect în aplicație
Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026