Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (republicată)

Art. 178

în vigoaremodificat la 16 august 2025vizat de 1 decizie CCR-RIL-HP
(1) Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror alte funcții sau activități, remunerate sau neremunerate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică, de creație literar-artistică și a funcțiilor sau activităților neremunerate desfășurate în urma numirii prin ordin al ministrului sănătății în organisme consultative, după cum urmează: comitete și comisii de specialitate, grupuri tehnice de lucru, cu respectarea prevederilor lit. b) și alin. (6); b) desfășurarea de activități didactice sau de cercetare științifică finanțate de către furnizori de bunuri și servicii ai spitalului respectiv; c) exercitarea oricărei activități sau oricărei altei funcții de manager, inclusiv cele neremunerate, cu excepția activităților sau funcțiilor de manager/expert în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene sau naționale nerambursabile; d) exercitarea unei activități sau a unei funcții de membru în structurile de conducere ale unei alte unități spitalicești; e) exercitarea oricărei funcții în cadrul organizațiilor sindicale sau patronale de profil; f) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control ale unui partid politic, atât la nivel național, cât și la nivel local; g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (2) Constituie conflict de interese: a) deținerea de către manager persoană fizică, manager persoană juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părți sociale, acțiuni sau interese la societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori organizații nonguvernamentale care stabilesc relații cu caracter patrimonial cu spitalul la care persoana în cauză exercită funcția de manager. Dispoziția de mai sus se aplică și în cazurile în care astfel de părți sociale, acțiuni sau interese sunt deținute de către soțul/soția, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză; b) deținerea de către soțul/soția, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestuia a funcției de membru în comitetul director, șef de secție, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcții de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcția de manager; c) alte situații decât cele prevăzute la lit. a) și b) în care managerul sau soțul/soția, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a funcției de manager. (3) Incompatibilitățile și conflictul de interese sunt aplicabile atât persoanei fizice, cât și reprezentantului desemnat al persoanei juridice care exercită funcția de manager de spital. (4) În cazul în care la numirea în funcție managerul se află în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la numirea în funcție. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept. (5) Managerul răspunde, în condițiile legii, pentru toate prejudiciile cauzate spitalului ca urmare a încălcării obligațiilor referitoare la incompatibilități și conflict de interese. (6) Persoanele care îndeplinesc funcția de manager pot desfășura activitate medicală în instituția respectivă, cu respectarea programului de lucru prevăzut în contractul de management, fără a afecta buna funcționare a instituției respective.

Istoricul formelor articolului

  1. 16 august 2025în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

    M.Of. nr. 652 din 28 august 2015

  2. 3 decembrie 2024

    În vigoare până la 16 august 2025

    M.Of. nr. 652 din 28 august 2015

  3. 24 octombrie 2023

    În vigoare până la 3 decembrie 2024

    M.Of. nr. 652 din 28 august 2015

  4. 21 septembrie 2020

    În vigoare până la 24 octombrie 2023

    M.Of. nr. 652 din 28 august 2015

  5. 7 aprilie 2017

    În vigoare până la 21 septembrie 2020

    M.Of. nr. 652 din 28 august 2015

  6. 22 noiembrie 2016

    În vigoare până la 7 aprilie 2017

  7. 30 septembrie 2015

    În vigoare până la 22 noiembrie 2016

  8. 28 august 2015

    În vigoare până la 30 septembrie 2015

    M.Of. nr. 652 din 28 august 2015

  9. 30 aprilie 2015

    În vigoare până la 28 august 2015

  10. 7 decembrie 2014

    În vigoare până la 30 aprilie 2015

  11. 4 noiembrie 2014

    În vigoare până la 7 decembrie 2014

  12. 13 octombrie 2014

    În vigoare până la 4 noiembrie 2014

  13. 19 iulie 2014

    În vigoare până la 13 octombrie 2014

  14. 12 mai 2014

    În vigoare până la 19 iulie 2014

  15. 21 februarie 2014

    În vigoare până la 12 mai 2014

  16. 11 februarie 2014

    În vigoare până la 21 februarie 2014

  17. 1 februarie 2014

    În vigoare până la 11 februarie 2014

  18. 15 noiembrie 2013

    În vigoare până la 1 februarie 2014

  19. 10 iunie 2010

    În vigoare până la 15 noiembrie 2013

  20. 29 mai 2010

    În vigoare până la 10 iunie 2010

  21. 18 iunie 2009

    În vigoare până la 29 mai 2010

  22. 5 ianuarie 2009

    În vigoare până la 18 iunie 2009

  23. 1 iulie 2008

    În vigoare până la 5 ianuarie 2009

  24. 30 iulie 2007

    În vigoare până la 1 iulie 2008

  25. 5 mai 2006

    În vigoare până la 30 iulie 2007

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026