OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (republicată)

Art. 88

în vigoaremodificat la 15 iulie 2024vizat de 1 decizie CCR-RIL-HP
(1) Recoltarea mostrelor biologice se face numai în prezența unui polițist rutier, în condițiile art. 190 alin. (8) din Codul de procedură penală, în următoarele spații ale instituțiilor medicale: a) în interiorul unităților de asistență medicală autorizate; b) în ambulanțe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcție aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare; c) în interiorul unităților medico-legale. (1^1) Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanței sau autospecialei aparținând Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare, care intervine la evenimentele în legătură cu traficul rutier, poate recolta mostre biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenței medicale de urgență sau de prim ajutor, precum și în situația în care persoana implicată într-un accident de circulație refuză transportul de urgență la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport. (1^2) Recoltarea mostrelor biologice se face cu respectarea normelor stabilite potrivit art. 125 lit. c). (1^3) În vederea realizării analizei toxicologice, transportul mostrelor biologice recoltate în condițiile alin. (1^1) se efectuează de către polițistul rutier. (2) Stabilirea concentrației de alcool se face în instituțiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății. (2^1) Stabilirea prezenței în organism de substanțe psihoactive se face în instituțiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătății. (3) Stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate. (4) Stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic. (5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și depistată ca având o concentrație cuprinsă între 0,11-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat inclusiv, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge. (5^1) În cazul în care concentrația alcoolică este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat inclusiv, persoana prevăzută la alin. (5) îi poate solicita polițistului rutier să îi efectueze o a doua testare după 15 minute, dar nu mai mult de 20 de minute de la primul test. În această situație, prezintă valoare juridică rezultatul celei mai mici concentrații de alcool pur în aerul expirat. (6) Abrogat. (7) Abrogat.

Istoricul formelor articolului

  1. 15 iulie 2024în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

    M.Of. nr. 670 din 3 august 2006

  2. 29 iunie 2024

    În vigoare până la 15 iulie 2024

    M.Of. nr. 670 din 3 august 2006

  3. 6 ianuarie 2019

    În vigoare până la 29 iunie 2024

    M.Of. nr. 670 din 3 august 2006

  4. 28 septembrie 2014

    În vigoare până la 6 ianuarie 2019

  5. 1 septembrie 2014

    În vigoare până la 28 septembrie 2014

  6. 1 februarie 2014

    În vigoare până la 1 septembrie 2014

  7. 9 mai 2007

    În vigoare până la 1 februarie 2014

  8. 20 ianuarie 2007

    În vigoare până la 9 mai 2007

  9. 1 decembrie 2006

    În vigoare până la 20 ianuarie 2007

  10. 20 septembrie 2006

    În vigoare până la 20 septembrie 2006

  11. 20 septembrie 2006

    În vigoare până la 1 decembrie 2006

    M.Of. nr. 670 din 3 august 2006

  12. 12 iulie 2004

    În vigoare până la 20 septembrie 2006

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026