Înalta Curte de Casație și Justiție
Decizia HP nr. 181/2025
HP - hotărâre prealabilăÎCCJcomplet unificatinadmisibil
Pronunțată la 19 mai 2025 · Publicată în M.Of. nr. 667 din 16 iulie 2025
Dispozitiv
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 9.560/3/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public, încadrat în instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 41 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, acordarea indemnizaţiei de grad profesional, prevăzută de art. 22 alin. (2) – (4) coroborat cu anexa nr. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, după data de 16 decembrie 2019, este supusă limitării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 2. Dacă pentru personalul silvic cu statut de funcţionar public, încadrat în instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, al cărui salariu de bază este stabilit conform anexei nr. VIII cap. I lit. A pct. I nota 41 din Legea-cadru nr. 153/2017, indemnizaţia de grad profesional, prevăzută de art. 22 alin. (2) – (4) coroborat cu anexa nr. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019, poate fi acordată în anii 2020, 2021, 2022 şi 2023, în raport cu dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. 3. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, coroborate cu art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 18 alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, dreptul personalului silvic la acordarea unui volum de 6 mc lemn fasonat de foc pe an, aferent anului 2019, se poate dispune în cazul în care angajatorul nu a prevăzut sume cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli.
Articole vizate
Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.
Considerentele integrale
Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.
Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026