Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 2/2019

HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăinadmisibil

Pronunțată la 14 ianuarie 2019

Problema de drept

Înalta Curte de Casație și Justiție respinge ca inadmisibile sesizările privind admisibilitatea recursurilor declarate în litigii evaluabile în bani până la 1.000.000 lei, atunci când recursurile au fost formulate împotriva unor hotărâri pronunțate după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, dar pentru procese inițiate anterior acestei publicări și nesoluționate până la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 454/2018. Instanța nu procedează la interpretarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă raportat la art. 147 alin. (4) din Constituție (inclusiv prin referire la Decizia ÎCCJ nr. 52/2018), întrucât sesizarea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate pentru hotărârea prealabilă.

Dispozitiv

Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă în dosarele nr. 82.032/299/2015 şi nr. 32.850/301/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite anterior publicării deciziei, recursuri nesoluţionate până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018 (1 octombrie 2018), devin admisibile sau îşi menţin caracterul inadmisibil rezultat din interpretarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României cât priveşte producerea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018?”.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026