Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 22/2019

HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăinadmisibil

Pronunțată la 20 mai 2019

Problema de drept

Înalta Curte de Casație și Justiție este sesizată să stabilească modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor privind obligația de remitere a „prețului actualizat” în temeiul art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997, respectiv ce înseamnă „vânzări succesive ale terenurilor” și în ce condiții poate fi cerut/obținut prețul actualizat. Se solicită, totodată, clarificarea sintagmei „preț actualizat” pentru situația în care terenul este vândut înainte de constatarea nulității titlului de proprietate. Instanța respinge sesizarea ca inadmisibilă.

Dispozitiv

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Gorj – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 9.804/318/2014*, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, privind cerinţele concrete în care poate fi solicitat şi obţinut preţul actualizat al unui teren vândut în baza unui titlu constatat nul ulterior vânzării, prin explicitarea sintagmelor „vânzări succesive ale terenurilor” şi „preţul actualizat”.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026