Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 255/2025

HP - hotărâre prealabilăÎCCJcomplet unificatinadmisibil

Pronunțată la 23 iunie 2025 · Publicată în M.Of. nr. 799 din 28 august 2025

Problema de drept

Stabilește, în procedura hotărârii prealabile, dacă dreptul funcționarilor publici la majorările salariale de „până la 50%” pentru activitatea desfășurată în cadrul implementării PNNR (potrivit Legii-cadru nr. 153/2017) depinde de existența unui acord/act de implementare între autoritatea centrală și agentul de implementare și de menționarea în fișa postului a activităților de implementare PNNR/fonduri europene. Înalta Curte respinge sesizarea ca inadmisibilă, fără a da o rezolvare de principiu asupra acestor condiții.

Dispozitiv

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 622/91/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept: Dacă pentru acordarea sporurilor de 50% prevăzute de art. 16 alin. (1) şi art. 17 alin. (21) din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru activitatea desfăşurată prin implementarea PNNR se impune un acord de implementare între Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca autoritate centrală şi ordonator de reforme, şi Garda Forestieră Focşani, în calitate de agent de implementare, şi dacă funcţionarul public ce solicită sporul trebuie să aibă în fişa postului activitatea de implementare PNNR/fonduri europene.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026