HP - hotărâre prealabilăÎCCJcomplet unificatinadmisibil
Pronunțată la 30 iunie 2025 · Publicată în M.Of. nr. 879 din 25 septembrie 2025
Problema de drept
Respinge, ca inadmisibile, sesizările de tip hotărâre prealabilă prin care se solicită Înaltei Curţi să stabilească dacă anumite categorii de angajaţi din Administraţiile Bazinale de Apă beneficiază de „sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare” (în cuantum de până la 15% din salariul de bază) începând cu lunile mai 2021, respectiv după februarie 2021, pentru perioade determinate, în condiţiile existenţei buletinelor de expertizare şi ale regulilor din Legea-cadru a salarizării și din Regulamentul-cadru. Curtea nu dă o dezlegare pe fond a acestor întrebări, întrucât sesizările nu sunt admisibile.
Dispozitiv
Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.682/85/2024 şi de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă în Dosarul nr. 717/99/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă personalul angajat în calitate de director al sistemului de gospodărirea apelor în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Olt beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare sau periculoase începând cu luna mai 2021, în cuantum de 15% din salariul de bază, calculat conform art. 10 lit. a) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, şi contractelor colective de muncă. şi, respectiv, Dacă unui angajat cum este reclamanta (jurist) al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad i se cuvine acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază, calculat conform art. 10 lit. a) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, anexei nr. 2 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, pentru perioada ulterioară lunii februarie 2021, dacă prin buletine de expertizare s-a stabilit că sunt incidente condiţiile de acordare a acestui spor, în condiţiile în care el nu era în plată la momentul intrării în vigoare a legii-cadru privind salarizarea unitară, având în vedere şi prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, aşa cum au fost acestea modificate prin acte normative ulterioare [art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, pentru anul 2021, art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022, şi art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2023]. Dacă sporul sus-menţionat i se cuvine unui angajat cum este reclamanta (jurist) al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad chiar şi în situaţia în care nu a fost prevăzut în bugetul instituţiei, ţinând cont de principiul sustenabilităţii financiare reglementat de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.
Considerentele integrale
Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.