Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 29/2018

HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăinadmisibil

Pronunțată la 14 mai 2018

Problema de drept

Stabilește inadmisibilitatea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea art. 170 alin. (1) și (3) din Legea nr. 263/2010 („indicele de corecţie” și aplicarea lui o singură dată, la „înscrierea iniţială la pensie”). Problema dedusă era dacă înscrierea la pensie de invaliditate realizată anterior potrivit Legii nr. 19/2000 constituie „înscrierea iniţială la pensie” în sensul art. 170, pentru a fi aplicat indicele de corecţie și ulterior, la trecerea la pensie pentru limită de vârstă.

Dispozitiv

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.035/109/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 170 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă înscrierea la pensie de invaliditate în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, constituie sau nu înscrierea iniţială la pensie conform prevederilor de mai sus.”

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026