Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 29/2026

HP - hotărâre prealabilăÎCCJcomplet unificatadmitere

Pronunțată la 9 februarie 2026 · Publicată în M.Of. nr. 245 din 30 martie 2026

Problema de drept

Stabilește interpretarea dispozițiilor privind obligația stabilirii de funcții publice prin transformarea posturilor de natură contractuală: unitățile militare fac parte din categoria autorităților/instituțiilor publice în cadrul cărora există obligația transformării posturilor contractuale care presupun desfășurarea unor activități ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Totodată, respinge ca inadmisibile solicitările privind (i) modalitatea de stabilire a nivelului de salarizare la transformarea postului și (ii) criteriul de corespondență între postul contractual și funcția publică (după fișa postului sau după atribuțiile efectiv îndeplinite).

Dispozitiv

Admite, în parte, sesizările conexate formulate de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.058/99/2023* şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.845/105/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 369-370, art. 382 şi art. 406-407 din Codul administrativ, unităţile militare fac parte din categoria autorităţilor/instituţiilor publice în cadrul cărora există obligaţia stabilirii de funcţii publice, prin transformarea posturilor de natură contractuală ce presupun desfăşurarea unor activităţi care implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Respinge, ca inadmisibile, sesizările instanţelor de trimitere privind următoarele aspecte: Care este modalitatea de stabilire a nivelului de salarizare a unui salariat al Unităţii Militare 02543 Iaşi în ipoteza emiterii actului privind transformarea postului de natură contractuală în funcţie publică? Corespondenţa dintre posturile de natură contractuală şi posturile aferente funcţiilor publice, din punctul de vedere al clasificării prevăzute de art. 385 din Codul administrativ, se face raportat la atribuţiile prevăzute în fişa postului de natură contractuală deţinut anterior şi transformat în post aferent unei funcţii publice sau raportat la atribuţiile efectiv îndeplinite de către angajat?

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026