Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 30/2015

HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăadmitere

Pronunțată la 5 octombrie 2015

Problema de drept

Stabilește modul de interpretare și aplicare a actualizării cuantumului chiriilor prin Hotărârea Guvernului nr. 507/2014, în raport cu „chiriile lunare” prevăzute în anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 pentru imobilele aflate sub incidența Legii nr. 10/2001 și a O.U.G. nr. 94/2000 ori O.U.G. nr. 83/1999. Decide că actualizarea cu indicele prețului de consum pentru perioada aprilie 2007–mai 2014 se aplică și chiriilor lunare aferente perioadelor datorate anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 507/2014 (nu doar pentru viitor).

Dispozitiv

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.177/308/2014 şi, în consecinţă, stabileşte că: În aplicarea şi interpretarea articolului unic din Hotărârea Guvernului nr. 507/2014 pentru actualizarea cuantumului chiriilor aferente imobilelor retrocedate şi afectate unor destinaţii de interes public, actualizarea cu indicele preţului de consum aferent perioadei cuprinse între luna aprilie a anului 2007 şi luna mai a anului 2014 se aplică şi cu privire la chiriile lunare prevăzute în anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ale art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi ale art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare, datorate anterior intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 507/2014.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026