Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 343/2025

HP - hotărâre prealabilăÎCCJcomplet unificatinadmisibil

Pronunțată la 6 octombrie 2025 · Publicată în M.Of. nr. 46 din 21 ianuarie 2026

Problema de drept

Stabilește că sesizarea privind interpretarea și aplicarea creșterilor salariale prevăzute de art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru perioada 2019-2022, prin raportare la Anexa nr. VI (cap. I) și coeficienții pentru soldele/salariile de funcție ale personalului din apărare, ordine publică și securitate națională (pct. 20-21), este inadmisibilă. În consecință, Înalta Curte nu dă dezlegarea solicitată cu privire la modul de includere/valorificare a sporului pentru studii superioare și la categoriile de personal din Poliția Română care beneficiază de majorările salariale pentru anul 2022.

Dispozitiv

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.209/86/2024, privind lămurirea următoarelor chestiuni de drept: Modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în raport cu anexa nr. VI, capitolul I – Soldele de funcţie/Salariile de funcţie pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pct. 20 şi 21 din lege în care se regăsesc valorile salariului de funcţie şi coeficienţii salariali pentru anul 2022, având în vedere că sporul de studii superioare a fost menţinut în Legea-cadru nr. 153/2017 şi acordat în continuare la nivelul în plată pentru luna iunie 2017 până la 31 decembrie 2017, iar din 1 ianuarie 2018 a fost majorat cu 25% faţă de nivelul acordat în plată pentru luna decembrie 2017, fiind ulterior recunoscut prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2020 cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 51/2019 şi acordat în majorările salariale prin actele normative anuale de salarizare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Legea nr. 5/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2022, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023) în raport cu termenii specifici folosiţi de legiuitor pentru definirea drepturilor salariale prevăzute de lege pentru anul 2022. Dacă, la calcularea salariilor de funcţie ale agenţilor de poliţie cu studii superioare, trebuie luată în considerare adăugarea valorii corespunzătoare sporului pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă, prevăzut de legislaţia în vigoare până la 31 decembrie 2009, rezultând noul salariu de funcţie prin referire la prevederile art. 9 din anexa nr. 10 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018, ori această valoare este inclusă în salariul de funcţie acordat la nivelul studiilor superioare („S”) în tabelul din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Care sunt categoriile de personal din cadrul Poliţiei Române care beneficiază de majorările salariale pentru anul 2022, conform anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în funcţie de coeficienţii prevăzuţi pentru agenţii de poliţie cu studii superioare („S”) şi studii medii („M”)?

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026