Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 369/2025

HP - hotărâre prealabilăÎCCJcomplet unificatinadmisibil

Pronunțată la 20 octombrie 2025 · Publicată în M.Of. nr. 1136 din 9 decembrie 2025

Problema de drept

Înalta Curte examinează sesizarea privind interpretarea aplicării unei hotărâri de consiliu local prin care se majorează coeficienții ce stau la baza salariilor funcțiilor publice din cadrul poliției locale, respectiv dacă aceasta produce efecte imediat de la intrarea în vigoare sau numai la o dată ulterioară stabilită în deciziile de încadrare. Stabilește că sesizarea formulată pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile este inadmisibilă.

Dispozitiv

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5.024/99/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În aplicarea art. 39 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, o hotărâre de consiliu local prin care se stabileşte o majorare a coeficienţilor care stau la baza salariilor de bază pentru funcţiile publice din cadrul poliţiei locale, fără a se menţiona data de la care se modifică respectivii coeficienţi, are aplicabilitate imediată, respectiv de la data intrării în vigoare a hotărârii de consiliu local, întrucât drepturile salariale majorate sunt suficient de caracterizate, astfel încât pot fi stabilite prin aplicarea directă a hotărârii de consiliu local, sau hotărârea de consiliu local produce efecte juridice în sensul majorării drepturilor salariale la o dată ulterioară menţionată în actele administrative individuale (deciziile de încadrare) emise în aplicarea hotărârii consiliului local?

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026