Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 38/2026

HP - hotărâre prealabilăÎCCJcomplet unificatinadmisibil

Pronunțată la 23 februarie 2026 · Publicată în M.Of. nr. 211 din 18 martie 2026

Problema de drept

Înalta Curte de Casație și Justiție respinge, ca inadmisibilă, sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind încadrarea juridică a faptelor de ultraj comise împreună cu amenințarea și lovirea/violențele: dacă acestea constituie o infracțiune unică complexă sau un concurs de infracțiuni, inclusiv atunci când sunt vătămate unul ori mai mulți polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Prin dispozitiv se respinge și cererea referitoare la pluralitatea de subiecți pasivi (doi sau mai mulți polițiști), fără a se da dezlegare de principiu asupra instituțiilor invocate (infracțiune unică complexă vs. concurs, raportat la ultraj).

Dispozitiv

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2.084/180/2025, prin care solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: 1. „Dacă faptele de ameninţare şi de lovire sau alte violenţe comise în aceleaşi circumstanţe de loc şi de timp şi împotriva unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie o infracţiune unică complexă de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, sau un concurs de infracţiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, cu referire la art. 206 din Codul penal, şi de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, cu referire la art. 193 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal?” 2. „Dacă faptele de lovire sau alte violenţe comise în aceleaşi circumstanţe de loc şi de timp împotriva a doi sau mai mulţi poliţişti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie o infracţiune unică de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, sau un concurs de infracţiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal, cu referire la art. 193 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal?”.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026