Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 43/2019

HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăadmitere

Data pronunțării nu este publicată

Problema de drept

Aplicarea în timp a art. 832 din Legea nr. 303/2004 (introdus prin Legea nr. 118/2014) în cazul condamnărilor pentru infracțiuni săvârșite anterior intrării în vigoare a legii (inclusiv pentru judecătorii cu pensie de serviciu stabilită/pusă în plată anterior).

Dispozitiv

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 19.522/3/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea art. 832 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004, dispoziţia legală menţionată nu se aplică în cazul condamnărilor pentru infracţiuni săvârşite anterior intrării sale în vigoare. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2019.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026