Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 45/2019

HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăadmitere

Data pronunțării nu este publicată

Problema de drept

Dacă, după apariția Legii nr. 165/2013 (art. 33-35), mai subzistă obligația entității învestite de lege să soluționeze pe cale administrativă notificările legal formulate (inclusiv prin restituire în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent), în condițiile neexercitării procedurii judiciare prevăzute de art. 35; respectiv dacă termenul de 6 luni din art. 35 alin. (2) se aplică cererilor formulate împotriva refuzului entităților de a soluționa notificarea, altele decât cele prevăzute de art. 35 alin. (3).

Dispozitiv

Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Secţia a IV-a civilă, în dosarele nr. 45.709/3/2017 şi nr. 8.316/3/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele: Termenul de 6 luni nu se aplică cererilor formulate împotriva refuzului entităţilor învestite de lege de soluţionare a notificării, altele decât cele prevăzute de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013. Obligaţia entităţii învestite conform legii de soluţionare, pe cale administrativă, a notificărilor legal formulate, fie prin restituire în natură, fie prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, se menţine chiar în condiţiile neexercitării procedurii judiciare prevăzute de art. 35 din Legea nr. 165/2013. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2019. PREŞEDINTELE SECŢIEI I CIVILE LAURA-MIHAELA IVANOVICI Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu Fără categorie

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026