Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 46/2023

HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăinadmisibil

Pronunțată la 19 iunie 2023 · Publicată în M.Of. nr. 676 din 24 iulie 2023

Problema de drept

Stabilește că sesizarea privind interpretarea art. 38 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 64/2006—referitoare la salarizarea polițiștilor de penitenciare pe perioada delegării, detașării, incapacității temporare de muncă și a altor concedii/invoiri plătite—este inadmisibilă în procedura hotărârii prealabile, deoarece nu se poate pronunța pe fondul întrebării formulate. Practic, Înalta Curte nu tranșează dacă, la calculul acestor drepturi bănești, trebuie avute în vedere sporurile pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase dobândite în timpul activității.

Dispozitiv

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 102/110/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în lumina Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective?

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026