HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăinadmisibil
Pronunțată la 18 septembrie 2023 · Publicată în M.Of. nr. 1005 din 6 noiembrie 2023
Problema de drept
Stabilește că nu se poate pronunța o hotărâre prealabilă privind efectele asupra bunurilor din procedura insolvenței ale valorificării acelor bunuri atunci când asupra lor sunt instituite măsuri asigurătorii dispuse în procesul penal pentru repararea pagubei (respectiv dacă are loc dobândirea liberă de sarcini și/sau radierea sarcinilor din cartea funciară). Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de instanța de trimitere, reținând că nu este îndeplinită condiția dependenței soluției din litigiul principal de lămurirea chestiunii de drept invocate.
Dispozitiv
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 17.786/281/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea art. 154 şi următoarele raportat la art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 163 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală din 1968, respectiv art. 249 alin. (1), (2) şi (8) din Codul de procedură penală, valorificarea bunurilor aparţinând unei persoane juridice aflate în procedura de insolvenţă, când asupra acestor bunuri sunt instituite măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, generează consecinţa juridică a: 1. dobândirii, libere de orice sarcini, a bunurilor înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de Legea nr. 85/2014? 2. radierii din cartea funciară a sarcinilor înscrise în baza măsurilor asigurătorii dispuse în vederea acoperirii prejudiciului?
Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.
Considerentele integrale
Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.