Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 56/2019

HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăinadmisibil

Pronunțată la 11 noiembrie 2019

Problema de drept

Înalta Curte de Casație și Justiție respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată pentru a stabili, în materia impreviziunii aplicabile în cadrul Legii nr. 77/2016 (darea în plată), dacă simpla constatare a fluctuațiilor cursului valutar este suficientă sau dacă trebuie analizate și alte elemente (precum veniturile ori bunurile debitorului). Respinge totodată ca inadmisibilă și întrebarea privind momentul la care trebuie făcută analiza veniturilor (data notificării, data contestației, data acțiunii sau data soluționării definitive).

Dispozitiv

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 6.559/190/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1) Dacă, în analiza impreviziunii, este suficient ca instanţa să constate că există fluctuaţiile cursului valutar, respectiv ale valutei în care a fost acordat creditul, sau trebuie să analizeze şi alte aspecte precum veniturile debitorului, bunurile pe care le deţine debitorul. 2) Care este momentul la care ar trebui realizată analiza veniturilor: data notificării, data formulării contestaţiei, data formulării acţiunii sau data soluţionării definitive a cauzei?

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026