HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie penalăadmitere
Pronunțată la 28 februarie 2017
Problema de drept
Stabilește dacă infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 2531 din Codul penal din 1969 (după abrogarea/înlocuirea noțiunii de „raporturi comerciale” prin Decizia Curții Constituționale nr. 603/2015) intră sub incidența deciziei de neconstituționalitate și a dezincriminării, atunci când actul/decizia funcționarului public și raporturile comerciale au avut loc anterior datei de 1.10.2011, când noțiunea era determinată de legislația comercială. Decide că fapta intră sub incidența Deciziei nr. 603/2015 și este dezincriminată indiferent de data îndeplinirii actului sau participării la luarea deciziei și indiferent de data raporturilor comerciale.
Dispozitiv
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală în Dosarul nr. 9.694/55/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 2531 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015 [prin care s-a constatat că sintagma «raporturi comerciale» din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională], fiind dezincriminată, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 2531 din Codul penal din 1969, în situaţia în care atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, când noţiunea de «raport comercial» avea un înţeles normativ determinat şi determinabil prin prisma dispoziţiilor Codului comercial, cum s-a stabilit în paragraful 20 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015″ şi stabileşte: Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale.
Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.
Considerentele integrale
Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.