HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăinadmisibil
Pronunțată la 26 octombrie 2020
Problema de drept
Stabilește că sesizarea ÎCCJ privind interpretarea sintagmei „contravaloarea medicamentelor” din Codul fiscal (în raport cu neimpozitarea/de scutirea de la contribuții sociale) nu este admisibilă atunci când se solicită includerea în această noțiune a decontării contribuției personale/coplată pentru medicamente acordate în temeiul art. 67 din Legea nr. 567/2004 (și condițiile din HG nr. 762/2010). Prin urmare, ÎCCJ nu pronunță o dezlegare pe fond a chestiunii de drept, ci respinge sesizarea ca inadmisibilă.
Dispozitiv
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 4.563/99/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Art. 55 alin. (4) lit. e) şi art. 29615 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 76 alin. (4) lit. f) şi art. 142 lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că sintagma „contravaloarea medicamentelor” cuprinde şi ipoteza decontării contribuţiei personale, respectiv a coplăţii pentru achiziţionarea de medicamente aprobată de ordonatorul de credite pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, în activitate sau pensionari, în temeiul art. 67 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, şi în condiţiile Hotărârii Guvernului nr. 762/2010 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.
Considerentele integrale
Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.