HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie penalăadmitere
Pronunțată la 26 aprilie 2018
Problema de drept
Stabilește interpretarea dispozițiilor privind determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat, în vederea aplicării tratamentului sancționator al recidivei postexecutării pedepsei (art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal), prin raportare la procedura de calcul prevăzută pentru restul neexecutat (art. 551 din Legea nr. 254/2013). Hotărăște că trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, „perioada executată efectiv” din pedeapsa din care a fost dispusă liberarea condiționată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017, prin considerarea suplimentară a zilelor ce se cuvin pentru detenție în condiții necorespunzătoare, ceea ce duce la micșorarea restului rămas neexecutat.
Dispozitiv
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 16.205/299/2017 (3.358/2017), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, «perioada executată efectiv» din pedeapsa din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 (prin considerarea ca executate, suplimentar, a 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare), cu efectul micşorării restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară”. Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012 – perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare aLegii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare.
Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.
Considerentele integrale
Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.