HP - hotărâre prealabilăÎCCJcontencios administrativ și fiscaladmitere
Pronunțată la 16 noiembrie 2020
Problema de drept
Stabilește dacă, în acțiunea în anulare a ordinului prefectului prin care se constată încetat de drept mandatul unui ales local pentru incompatibilitate/conflict de interese, întemeiat pe un raport de evaluare definitiv întocmit de Agenția Națională de Integritate, pot fi valorificate motive de nelegalitate privind prescripția răspunderii administrative (respectiv a dreptului ANI de a-și exercita prerogativele de evaluare). Se decide că astfel de prescripție/decădere nu pot fi valorificate ca motive de nelegalitate în acest cadru procesual.
Dispozitiv
Admite sesizarea formulată de Tribunalul Argeş – Secţia civilă, complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.897/109/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2.517 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, stabileşte că: În acţiunea în anulare a ordinului prefectului prin care se constată încetat de drept mandatul alesului local ca urmare a constatării situaţiei de incompatibilitate sau existenţa unui conflict de interese, printr-un raport de evaluare definitiv întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, nu pot fi valorificate ca motive de nelegalitate prescripţia răspunderii administrative, respectiv a dreptului Agenţiei Naţionale de Integritate de a-şi exercita prerogativele legale de evaluare a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, sau decăderea din dreptul de a angaja răspunderea disciplinară.
Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.
Considerentele integrale
Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.