Decizia HP nr. 75/2022

O aplicaţie informatică denumită «e-Curia», comună instanţelor care compun Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, permite depunerea şi notificarea de acte de procedură pe cale electronică în condiţiile prevăzute de prezenta decizie. (…)” 80. La Tribunalul Uniunii Europene, aceste norme sunt cuprinse în Regulamentul de procedură al Tribunalului, în Decizia Tribunalului din 11 iulie 2018 referitoare la depunerea şi la notificarea de acte de procedură prin intermediul aplicaţiei e-Curia şi în Dispoziţiile practice de punere în aplicare a Regulamentului de procedură al Tribunalului. 81. În acest context trebuie amintite şi dispoziţiile art. 19 din Regulamentul UE 2020/1.784 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 405/40 din 2 decembrie 2020, privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor), potrivit cărora: ” Notificarea sau comunicarea electronică (1) Notificarea sau comunicarea actelor judiciare poate fi efectuată direct către o persoană care are o adresă cunoscută în scopul notificării sau al comunicării în alt stat membru prin intermediul oricărei modalităţi electronice de notificare sau comunicare disponibile în temeiul dreptului intern al statului membru al instanţei pentru notificarea sau comunicarea de acte la nivel naţional, cu condiţia ca: (a) actele să fie trimise şi primite utilizând servicii de distribuţie electronică înregistrată calificate în sensul Regulamentului (UE) nr. 910/2014, iar destinatarul să îşi fi dat în prealabil consimţământul expres pentru utilizarea de mijloace electronice în scopul notificării sau comunicării de acte în cursul procedurilor judiciare; sau (b) destinatarul să îşi fi dat în prealabil, în faţa instanţei sau a autorităţii sesizate în cauză sau în faţa părţii responsabile de notificarea sau comunicarea actelor în cursul unor astfel de proceduri, consimţământul expres privind utilizarea e-mailului transmis către o adresă de e-mail specificată în scopul notificării sau comunicării de acte în cursul respectivei proceduri, iar destinatarul să confirme primirea actului prin intermediul unei confirmări de primire, care să menţioneze data primirii. (2) Pentru a garanta securitatea transmiterii, orice stat membru poate preciza şi transmite Comisiei condiţiile suplimentare în care va accepta notificarea sau comunicarea electronică menţionată la alineatul (1) litera (b), în cazul în care dreptul său prevede condiţii mai stricte în această privinţă sau nu permite notificarea sau comunicarea prin e-mail.” 82. În ceea ce priveşte Curtea Europeană a Drepturilor Omului, preşedintele Curţii a adoptat la data de 29 septembrie 2014, în temeiul art. 32 din Regulile de procedură ale Curţii, un document intitulat „Modalităţi practice de formulare a cererilor în format electronic” (disponibil la adresa: https://www.echr.coe.int/Documents/PD_electronic_filing_applic ants_ENG.pdf), realizabil prin interfaţa eComms. XIII. Raportul asupra chestiunii de drept şi punctele de vedere depuse de membri ai Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 83. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că dispoziţiile art. 154 alin. (6) raportate la dispoziţiile art. 158, art. 163 alin. (3), (5), (8), (111) şi art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu pot fi interpretate în sensul că impun ca unică modalitate de îndeplinire a procedurii de citare şi de comunicare a actelor de procedură poşta electronică, chiar atunci când reclamantul solicită acest lucru. În aceste condiţii, procedura de citare îndeplinită prin agent poştal, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, nu este lovită de nulitate, în lipsa utilizării de către reclamant a garanţiilor puse la dispoziţie de art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4), respectiv înscrierea în fals împotriva procesului-verbal întocmit în condiţiile art. 164 din Codul de procedură civilă. 84. La dosar au fost depuse trei puncte de vedere asupra chestiunii de drept, formulate de membri ai completului. 85. Astfel, un punct de vedere a fost concordant cu raportul întocmit de judecătorii-raportori. 86. Într-o altă opinie s-a apreciat că efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, prin poştă electronică, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiţionată de efectuarea procedurii în format letric, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din acelaşi act normativ. Actul de citare a părţii în proces într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanţei este lovit de nulitate în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, fără a fi condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 87. Cel de-al treilea punct de vedere formulat a fost în sensul că, în situaţia în care, printr-o cerere adresată instanţei de judecată, partea optează în mod explicit pentru o anumită modalitate de comunicare dintre cele reglementate de art. 154 din Codul de procedură civilă, instanţa este obligată să dea preferinţă opţiunii părţii şi să efectueze comunicarea citaţiei şi a actelor de procedură, cu prioritate, în modalitatea solicitată, sub sancţiunea nulităţii. Constatarea nulităţii actului de procedură pentru nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, nu este condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, prevăzute de art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă. XIV. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere întocmite de membrii completului şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: XIV.1. Asupra admisibilităţii sesizării 88. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”. 89. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ, şi anume: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau al unui tribunal; c) instanţele mai sus menţionate să judece cauza în ultimă instanţă; d) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; f) această chestiune să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 90. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că aceste condiţii sunt îndeplinite. 91. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, aflându-se pe rolul Tribunalului Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, care este învestit cu judecarea unei contestaţii în anulare împotriva unei decizii pronunţate în apel, având ca obiect plângere contravenţională. Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportate la dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi la art. 634 alin. (1) din Codul de procedură civilă, tribunalul judecă în ultimă instanţă, hotărârea pronunţată fiind definitivă. 92. Soluţionarea cauzei depinde de chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită, având în vedere că au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (1) din Codul de procedură civilă drept principal temei juridic al contestaţiei în anulare, susţinându-se nelegalitatea citării apelantului la termenul la care a avut loc judecata apelului. 93. De asemenea, chestiunea de drept vizată de sesizare prezintă caracter de noutate, în condiţiile în care instanţele nu i-au dat încă o interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, asupra acesteia fiind, în mare parte, exprimate doar opinii, astfel cum au fost expuse în capitolul privind jurisprudenţa instanţelor naţionale. De asemenea, prezintă şi un anumit grad de dificultate, punctele de vedere exprimate de instanţe, sensibil egale, fiind diferite în legătură cu existenţa/inexistenţa obligaţiei judecătorului de a cita/comunica actele de procedură prin intermediul poştei electronice, indicate de solicitant. 94. Evidenţele consultate relevă lipsa unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept, precum şi faptul că aceasta nu formează obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. XIV.2. Asupra fondului sesizării 95. Analizând sesizarea formulată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că se impune reformularea problemei de drept pentru a oferi un răspuns adecvat în cadrul procedurii de unificare a practicii judiciare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are o jurisprudenţă consistentă în reformularea problemelor de drept, atât în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cât şi în Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii1. 1 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: deciziile nr. 19 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018; nr. 26 din 3 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 17 septembrie 2019; nr. 36 din 4 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 24 iunie 2020 etc. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii: deciziile nr. 9 din 25 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015; nr. 18 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 28 octombrie 2015; nr. 2 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 10 martie 2017; nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017; nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018; nr. 5 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 19 februarie 2020 etc. 96. Examinând dosarul în care s-a formulat sesizarea se constată că instanţa de trimitere, pentru a soluţiona contestaţia în anulare, trebuie, în primul rând, să constate dacă, de principiu, efectuarea procedurii de citare în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, prin poştă electronică, atunci când partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, poate fi îndeplinită, fără a fi nevoie pentru valabilitatea acesteia de efectuarea procedurii prin agent poştal în format letric, conform art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 97. Dacă răspunsul la întrebarea precedentă este pozitiv se pune problema pentru instanţă să stabilească în ce măsură procedura de citare efectuată prin agent poştal, în format letric, avea aptitudinea de a înştiinţa partea despre emiterea unui act de procedură, în condiţiile în care reclamantul a solicitat de la începutul procesului citarea prin poştă electronică, arătând că nu are acces la cutia poştală. 98. În acest context nu se pune problema indicării greşite sau cu rea-credinţă a menţiunilor de către agentul procedural sau poştal în cuprinsul procesului-verbal de înştiinţare sau al dovezii de înmânare, pentru a fi utilizată procedura înscrierii în fals, ci a determinării efectivităţii comunicării actului de procedură într-o anumită modalitate, respectiv în format letric prin agent poştal. 99. Lipsa efectivităţii procedurii de comunicare a actului de procedură este de natură să producă o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, instanţele fiind datoare să evite promovarea unui formalism excesiv care poate submina dreptul de acces la justiţie, aşa cum s-a statuat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L. împotriva României şi Timar împotriva României. În aceste cauze instanţele naţionale au constatat legalitatea procedurilor de citare, fără să aprecieze dacă au fost efective, respectiv dacă au avut aptitudinea de a încunoştinţa partea despre existenţa procesului. 100. O altă chestiune este legată de sancţiunea aplicabilă actului de procedură efectuat cu încălcarea principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil, în sensul posibilităţii invocării nulităţii procedurii de citare în condiţiile art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură. 101. În acest context se impune reformularea problemei de drept, după cum urmează: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1), alin. (6), alin. (6)1, art. 163 alin. (5), art. 164 alin. (4) şi art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, efectuarea procedurii de citare în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, prin poştă electronică, dacă partea solicită şi indică datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, condiţionată sau necondiţionată de efectuarea procedurii în format letric, conform art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă? Dacă procedura menţionată anterior reprezintă o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, actul de citare în proces într-o altă modalitate decât cea solicitată de parte prin cererea adresată instanţei va fi sancţionat cu nulitatea în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă prin nerespectarea modalităţii de citare s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia? Constatarea nulităţii actului de procedură este sau nu condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispoziţiilor art. 163 alin. (5) coroborate cu ale art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă? 102. Pe fondul sesizării, se cuvine a formula observaţia că art. 154 din Codul de procedură civilă prevede care sunt modalităţile de comunicare a citaţiilor şi a altor acte de procedură în procesul civil, acestea fiind reglementate după cum urmează: prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul; prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în plic închis, la care se ataşează dovada de primire/procesul-verbal şi înştiinţarea prevăzută de lege; prin executori judecătoreşti, la solicitarea părţii şi pe cheltuiala acesteia; prin servicii de curierat rapid şi prin telefax, poştă electronică, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop, sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea actului şi confirmarea primirii acestuia. 103. Toate aceste modalităţi de comunicare a actelor de procedură sunt principale şi pot fi utilizate alternativ, nefiind condiţionate de obligativitatea îndeplinirii procedurii prin agent poştal în format letric, întrucât utilizarea oricăreia dintre formele de comunicare reglementate de textul menţionat anterior produce acelaşi efect juridic cu privire la înştiinţarea părţilor despre existenţa procesului civil. 104. Pentru a stabili interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, acestea trebuie coroborate şi cu alte dispoziţii legale referitoare la principiile fundamentale ale procesului civil, de pildă, art. 6, 13 şi 14 din acelaşi act normativ, ce reglementează dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii. 105. Întrucât Convenţia nu defineşte termenul „echitabil”, această cerinţă trebuie interpretată în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi dreptul la apărare, egalitatea armelor, administrarea probelor, analizarea de către instanţă a susţinerilor părţilor, chestiuni care sunt subsumate noţiunii de „acces efectiv la justiţie”. 106. Accesul efectiv la justiţie, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului – cauzele S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L. împotriva României şi Timar împotriva României, precitate – înseamnă, printre altele, că, drept urmare a aplicării normelor de drept procesual, instanţele interne au obligaţia să se asigure că reclamantul a fost citat de o manieră aptă să asigure înştiinţarea părţii despre desfăşurarea procesului, asigurând astfel respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii. 107. Un alt principiu fundamental al dreptului procesual civil este cel al disponibilităţii, reglementat de art. 9 din Codul de procedură civilă, care implică nu numai dreptul reclamantului de a porni procesul civil, de a uza de căile de atac prevăzute de lege sau de a renunţa la acţiune sau la drept, dar şi dreptul de dispoziţie al părţilor cu privire la exerciţiul drepturilor lor procesuale. 108. Or, în măsura în care se stabileşte că transmiterea actelor de procedură, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, prin e-mail, dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare, atunci principiul disponibilităţii permite părţii să ceară comunicarea în format electronic, instanţa fiind obligată să procedeze de această manieră în procesul civil. 109. Se remarcă preocuparea legiuitorului pentru reglementarea unor modalităţi alternative de comunicare a actelor de procedură, prin instituirea unui regim juridic ce cuprinde mai multe dispoziţii procesuale, respectiv art. 154 alin. (6), art. 163 alin. (111) şi art. 165 pct. 3 din Codul de procedură civilă. 110. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 163 alin. (111) din Codul de procedură civilă: „Atunci când comunicarea actelor s-a realizat potrivit prevederilor art. 154 alin. (6) mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem constituie dovada de comunicare. Acesta se va lista şi se va ataşa la dosarul cauzei.” 111. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 165 pct. 3 din Codul de procedură civilă: „în cazul citării sau comunicării altui act de procedură efectuate potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (6), procedura se socoteşte îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a expedierii, certificată de grefierul care a făcut transmisiunea”. 112. În acest context este evident că s-a urmărit uniformizarea procedurilor de comunicare, în sensul că există posibilitatea de a comunica în format electronic toate actele de procedură, nu numai citaţiile, ceea ce evidenţiază preocuparea legiuitorului de a adapta legislaţia şi de a răspunde nevoilor justiţiabililor, în exercitarea drepturilor lor procesuale, prin utilizarea mijloacelor tehnice care asigură transmiterea textului actelor de procedură. 113. Se cuvine subliniat că modalităţile şi mijloacele de comunicare nu se confundă cu înscrisurile întocmite de instanţa de judecată care însoţesc citaţiile şi actele de procedură supuse comunicării şi nici cu mesajele remise de sistemele informatice, în considerarea cărora se verifică faptul înmânării, afişării sau transmiterii. Astfel, nu se confundă cu dovada de înmânare ori cu procesul-verbal şi înştiinţarea, prevăzute de art. 163 din Codul de procedură civilă, şi nici cu mesajul primit din partea sistemului de telefax ori de poştă electronică folosit în cazul mijloacelor ce asigură transmiterea textului. 114. Legiuitorul nu a prevăzut reguli în privinţa alegerii uneia sau alteia dintre modalităţile de comunicare a citaţiilor ori a actelor de procedură. În absenţa reglementării rezultă că modalităţile de comunicare prevăzute de art. 154 din Codul de procedură civilă sunt alternative, atât instanţa de judecată, cât şi părţile putând opta pentru oricare sau pentru mai multe dintre acestea, simultan sau succesiv, în raport cu circumstanţele concrete din fiecare cauză. 115. Alegerea modalităţii de comunicare de către instanţa de judecată trebuie să ţină seama de informaţiile transmise de părţi, de specificul procedurii judiciare, de termenele impuse de legiuitor pentru finalizarea acesteia în considerarea scopului citării/comunicării, respectarea dreptului la apărare al părţilor garantat prin dispoziţiile art. 13 din Codul de procedură civilă şi a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din acelaşi act normativ. 116. Prezintă relevanţă sub acest aspect dispoziţiile art. 153 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel, şi cele ale art. 211 din acelaşi act normativ, care prevăd că activitatea de cercetare şi dezbatere a fondului procesului se poate face doar cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia. 117. Alegerea modalităţii de comunicare este, de regulă, în sarcina instanţei de judecată, în considerarea normei prevăzute la art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţii salariaţi ai altor instanţe, în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. În cazul în care acest lucru nu este posibil, se face în modalităţile prevăzute la alin. (4), (5) şi (6) ale art. 154 din Codul de procedură civilă. 118. În prezenţa opţiunii exprese a părţii cu privire la o anumită modalitate de comunicare, instanţa are însă a da prioritate acesteia, cu respectarea dreptului la apărare, putând dispune, din oficiu, folosirea şi a altor mijloace ce pot asigura înştiinţarea părţii pentru înfăţişarea la termen. Folosirea şi a altor mijloace de comunicare nu scuteşte însă instanţa de judecată de obligaţia de a comunica părţii citaţia şi actul de procedură în modalitatea indicată de aceasta. 119. Alegerea de către instanţă a modalităţii de comunicare a actelor de procedură cu ignorarea opţiunii exprimate de parte poate avea ca efect lipsirea acesteia de posibilitatea de a participa efectiv la desfăşurarea procesului, chestiune de natură să afecteze în substanţa sa dreptul la apărare, garantat părţilor în procesul civil prin art. 13 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţie, în componenta sa privind liberul acces la o instanţă din perspectiva efectivităţii citării părţii în procesul civil. 120. Într-o atare situaţie devin relevante dispoziţiile art. 20 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale dreptului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege. 121. De asemenea, se cuvine subliniat că interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 154 alin. (6), art. 163 alin. (111) şi ale art. 165 pct. 3 din Codul de procedură civilă demonstrează intenţia legiuitorului de reglementare a regimului juridic al comunicării electronice a actelor de procedură, distinct de efectuarea actelor de procedură prin agenţii instanţei, prin agenţi poştali sau prin alte mijloace prevăzute de lege. 122. În mod corespunzător, normele procedurale conferă părţilor dreptul de a recurge la mijloace tehnice (fax, e-mail), citaţiile/actele de procedură astfel transmise având aptitudinea de a fi valorificate din punct de vedere procedural în conformitate cu normele de drept care le reglementează. 123. În acest sens, prin Decizia nr. 45 din 22 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că transmiterea actelor în format electronic constituie o modalitate alternativă de comunicare, aşa cum rezultă şi din paragrafele 91 şi 94 din considerente: ” 91. Astfel, potrivit actualei forme a art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, aceste mijloace tehnice de transmitere a actelor de procedură au fost incluse în categoria modalităţilor alternative celei a depunerii actelor de procedură la registratura instanţei, alături de depunerea prin poştă sau serviciul de curierat rapid, respectiv depunerea la unitatea militară sau la administraţia locului de deţinere, ceea ce evidenţiază voinţa legiuitorului de a asimila trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. (…) 94. Adoptarea Legii nr. 310/2018, care a modificat textul art. 183 alin. (1) şi (3) din (…) Codul de procedură civilă, (…), extinzând sfera facilităţilor puse la dispoziţia persoanelor interesate care nu pot sau întâmpină dificultăţi în a se deplasa la sediul instanţei pentru a depune acte de procedură, evidenţiază preocuparea legiuitorului de a adapta legislaţia realităţii sociale prezente, în condiţiile în care utilizarea acestor mijloace de comunicare directă a actelor de procedură era deja reglementată ca reprezentând o posibilitate aflată la îndemâna celor interesaţi, prin mai multe norme de drept a căror semnificaţie putea fi dedusă doar din interpretarea corelată a acestora cu celelalte norme cuprinse în Codul de procedură civilă şi de a acoperi o lacună legislativă.” 124. Acelaşi raţionament se desprinde şi din Decizia nr. 34 din 24 octombrie 2016, pronunţată în materia raporturilor juridice de muncă, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi la dispoziţiile art. 1.326 din Codul civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei (…).” 125. În sensul concluziei că efectuarea procedurii de citare prin poştă electronică este o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură este şi punctul de vedere al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, transmis în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (11) raportate la art. 516 alin. (6) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: ” În concluzie, dacă partea interesată a optat în mod expres să fie citată numai prin poştă electronică, această alegere a părţii produce efectele prevăzute de dispoziţiile art. 158 din Codul de procedură civilă, instanţa fiind ţinută să efectueze procedura de citare la adresa de e-mail (poştă electronică) indicată. Doar dacă comunicarea nu este posibilă se va recurge la celelalte modalităţi de citare prevăzute de art. 154 din Codul de procedură civilă. Dacă însă partea, fără a opta explicit pentru citarea exclusivă în format electronic, doar indică o adresă de e-mail, instanţa este liberă să opteze pentru oricare dintre modalităţile alternative de citare reglementate de art. 154 din Codul de procedură civilă, inclusiv citarea în formă electronică, fără însă a fi ţinută să respecte o anumită succesiune a modalităţilor de citare. În aceste situaţii, invocarea nelegalei proceduri de citare ca urmare a nerespectării unei eventuale opţiuni a părţii nu presupune înscrierea în fals, instituţie incidentă într-o situaţie diferită, respectiv aceea în care se contestă veridicitatea consemnărilor agentului constatator, rezultat al constatărilor sale personale, în materialitatea lor (iar nu din perspectiva efectelor lor juridice).” 126. În cuprinsul expunerii punctului de vedere se observă referirea la dispoziţiile art. 175 din Codul de procedură civilă, în situaţia în care partea ia cunoştinţă de proces în orice alt mod decât cel solicitat, ipoteză în care lipseşte vătămarea, condiţie esenţială a nulităţii în această materie. 127. De asemenea, se remarcă opinia transmisă de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, conform căreia: ” Citarea prin alte modalităţi decât cele indicate în mod expres de reclamant nu îndeplineşte exigenţele unei citări corecte şi legale, astfel încât nu se poate considera îndeplinită procedura de citare. Doar dacă faţă de specificul unui litigiu, modalitatea de comunicare aleasă de părţi ar determina prelungirea procesului, instanţa ar putea să aleagă o altă modalitate, pentru asigurarea soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil. Comunicarea prin e-mail îndeplineşte funcţia de a fi un mijloc mult mai rapid şi sigur faţă de comunicarea prin agent procedural sau agent poştal. În concluzie, faţă de argumentele invocate, considerăm că interpretarea corectă şi legală este cea potrivit căreia instanţa de judecată este obligată să dea curs modalităţii de citare alese de părţi şi actul de citare îndeplinit în altă modalitate este nul.” 128. Şi în doctrină se regăseşte opinia potrivit căreia, dacă partea interesată a optat în mod expres să fie citată numai prin poştă electronică, această alegere a părţii produce efectele prevăzute de dispoziţiile art. 158 din Codul de procedură civilă, instanţa fiind ţinută să efectueze procedura de citare la adresa de e-mail (poştă electronică) indicată2. 2 Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, ediţia a II-a, vol. II, Editura Solomon, Bucureşti, 2017, p. 184; Claudiu Draguşin şi Cosmin Sterea-Grossu în articolul „Citarea şi comunicarea actelor de procedură prin e-mail în materie civilă”, publicat la 19.11.2020 pe www.juridice.ro; Gabriela Frenţiu, Citarea şi comunicarea actelor de procedură în procesul civil, Editura Hamangiu, 2021, p. 26-27; Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Editura Hamangiu, 2017, p. 321; Stelian Ioan Vidu, „Aspecte privind modalităţile şi procedura de comunicare a actelor de procedură potrivit noului Cod de procedură civilă”, publicat în revista de Studii şi Cercetări Juridice nr. 4/2013, p. 17; Gheorghe Piperea, Catalin Antonache, Petre Piperea, Alexandru Dimitriu, Mirela Piperea, Alexandru Răţoi, Ana Atanasiu, Noul Cod de procedură civilă. Note. Corelaţii. Explicaţii, Editura C.H. Beck, p. 191; Ioan Leş, Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole, ediţia a II-a, Editura C.H. Beck, p. 294. 129. Evoluţia tehnologică a societăţii oferă noi posibilităţi de realizare a comunicării actelor de procedură care să corespundă nevoilor şi intereselor legitime ale părţilor, acesta constituind, de altfel, printre altele, scopul Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 134/2010), anume acela de a moderniza şi de a flexibiliza procedura, astfel încât aceasta să se poată desfăşura cu celeritate, într-un termen optim şi previzibil. Condiţionarea efectuării oricărei alte modalităţi de comunicare prevăzute de lege a actelor de procedură de comunicarea în format letric nu ar face, în contextul actual, decât să îngreuneze activitatea de judecată şi să înlăture de la aplicare norma instituită de art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă. 130. Or, în cauză, analizarea adecvată a problemelor de drept impune aplicarea principiului potrivit căruia o normă de drept trebuie interpretată în sensul aplicării ei, nu în sensul în care nu produce niciun efect juridic (actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat). 131. Din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor Codului de procedură civilă rezultă intenţia legiuitorului de a permite instanţelor de judecată să efectueze comunicarea actelor de procedură într-o varietate de modalităţi, scopul fiind acela de a aduce la cunoştinţa justiţiabililor că sunt chemaţi în faţa instanţei de judecată. Faptul că în cuprinsul cererii de chemare în judecată se impune, drept cerinţă obligatorie, precizarea domiciliului nu poate avea semnificaţia impunerii obligativităţii procedurii de citare la domiciliul justiţiabilului, în toate situaţiile, deoarece instituţia comunicării actelor de procedură este distinctă de cea a indicării domiciliului, fiecare dintre ele având o reglementare proprie, menită să răspundă unor imperative diferite în economia procesului civil. 132. Astfel, indicarea domiciliului reclamantului serveşte nu numai citării acestuia, dar contribuie, deopotrivă, la identificarea persoanei fizice, stabilirea competenţei teritoriale a instanţei, alegerea de domiciliu sau stabilirea domiciliului în ţară pentru persoanele stabilite în străinătate etc. În acelaşi timp, comunicarea actelor de procedură are o reglementare specifică, adoptată în vederea încunoştinţării părţilor de existenţa procesului, punând astfel în valoare respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil: dreptul la un proces echitabil, accesul la justiţie, respectarea dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii. 133. Aşa fiind, transmiterea actelor de procedură prin poştă electronică, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală şi alternativă de comunicare, utilizarea sa producând acelaşi efect juridic cu privire la înştiinţarea părţilor ca oricare altă formă de comunicare a actelor de procedură reglementată de lege, nefiind condiţionată de trimiterea acestora prin agent poştal în format letric, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Această concluzie este susţinută de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare, prin deciziile nr. 34 din 24 octombrie 2016 şi nr. 45 din 22 iunie 2020, aşa cum au fost anterior menţionate. 134. Solicitarea reclamantului de a i se comunica actele de procedură în format electronic prin e-mail reprezintă o aplicare a principiului disponibilităţii, permiţând reclamantului exerciţiul drepturilor sale procesuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, de o manieră aptă să asigure înştiinţarea părţii despre desfăşurarea procesului şi, în consecinţă, respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii. 135. Această concluzie produce mai multe consecinţe juridice importante pentru dezlegarea problemelor de drept ce fac obiectul sesizării. 136. În primul rând, devine lipsită de relevanţă juridică invocarea dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi ale art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă cu privire la înscrierea în fals, acestea nefiind aplicabile în cauză, pentru că nu se pune problema neregularităţii menţiunilor din procesul-verbal de înştiinţare sau a dovezii de înmânare, ci a efectivităţii modalităţii de comunicare a actelor de procedură în sensul de a stabili dacă are aptitudinea de a aduce la cunoştinţa justiţiabilului emiterea actului de către instanţă. 137. În al doilea rând, lipsa efectivităţii comunicării actului de procedură are drept consecinţă pentru parte împiedicarea efectuării apărărilor, a luării la cunoştinţă a conţinutului hotărârii pronunţate de prima instanţă sau a exercitării oricărui alt act de procedură prevăzut de lege. Or, aceste chestiuni sunt esenţiale în procesul civil pentru respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, principii fundamentale subsumate dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţie, precum şi de art. 6 din Codul de procedură civilă. 138. Neefectuarea procedurii de comunicare potrivit solicitării reclamantului are ca efect încălcarea dreptului la un proces echitabil, care conţine în structura sa dreptul de acces la justiţie, de vreme ce, ca urmare a comportamentului instanţei, justiţiabilul nu a fost informat despre comunicarea hotărârii sau a oricărui alt act de procedură şi, în mod subsecvent, nu a fost în măsură să îşi exercite drepturile procesuale, cum ar fi, de pildă, dreptul de a declara o cale de atac înăuntrul termenului prevăzut de lege sau de a-şi face apărările în apel. 139. Aşa cum s-a arătat anterior, instanţele sunt datoare să evite promovarea unui formalism excesiv care poate submina dreptul de acces la justiţie, astfel cum s-a statuat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L. împotriva României şi Timar împotriva României, cauze în care instanţele naţionale au constatat legalitatea procedurilor de citare, fără să aprecieze dacă acestea au fost efective, respectiv dacă au avut aptitudinea de a încunoştinţa partea despre existenţa procesului. 140. În al treilea rând, nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil atrage sancţiunea nulităţii actului de procedură efectuat în aceste condiţii, nulitate virtuală şi condiţionată de vătămarea adusă părţii care invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil prin lipsa accesului la justiţie, ceea ce determină incidenţa dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 141. Aşa fiind, actul de citare a părţii în proces, transmis într-o altă modalitate de comunicare decât cea invocată prin cererea adresată instanţei, este lovit de nulitate, dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii D E C I D E: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7.578/63/2021, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1), (6) şi (6)1, art. 163 alin. (5), art. 164 alin. (4) şi art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, stabileşte că: Efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiţionată de efectuarea procedurii în format letric, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din acelaşi act normativ. Actul de citare a părţii în proces, într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanţei, este lovit de nulitate în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, fără a fi condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă.