HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăinadmisibil
Pronunțată la 20 ianuarie 2020
Problema de drept
Stabilește că sesizarea privind interpretarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 referitoare la finalizarea procesului de restituire (inclusiv regulile privind reconstituirea pe amplasamente și posibilitatea acordării de teren în compensare) este inadmisibilă. Prin urmare, Înalta Curte respinge ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri prealabile asupra celor două chestiuni de drept formulate.
Dispozitiv
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.118/842/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) – (3) coroborat cu art. 1, 2, 4-6 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare: 1. în cazul persoanelor cărora li s-a recunoscut îndreptăţirea la reconstituire, dar nu se dispune reconstituirea pe un anume amplasament, trebuie să se respecte ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale de restituire sau au prioritate la reconstituirea dreptului de proprietate în natură?; 2. instanţa de judecată poate obliga comisia locală şi comisia judeţeană de fond funciar la atribuirea unui teren în compensare pe izlaz, chiar în lipsa avizului prealabil al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a acordului cetăţenilor, în cazul în care nu există dovezi de depunere a demersurilor în acest sens de către comisiile de fond funciar?”.
Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.
Considerentele integrale
Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.