Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia RIL nr. 8/2014

RIL - recurs în interesul legiiÎCCJadmitere

Pronunțată la 8 decembrie 2014

Problema de drept

Stabilește, în interpretarea dispozițiilor Codului muncii privind nulitatea concedierii, dacă nerespectarea dreptului la preaviz (cu durata minimă legală sau cu durata din contracte, când este mai favorabilă) atrage nulitatea măsurii de concediere și a deciziei de concediere. Decide că neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de lege sau contracte (mai favorabil salariatului) atrage nulitate absolută. Totodată, stabilește că omisiunea din decizia de concediere a mențiunii privind durata preavizului nu este sancționată cu nulitatea, dacă angajatorul dovedește că a acordat efectiv preavizul cu durata minimă ori cu durata prevăzută în contracte.

Dispozitiv

Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 78 din acelaşi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026