Codul civil (Legea nr. 287/2009, republicată)

Art. 1516 - Drepturile creditorului

în vigoarevizat de 1 decizie CCR-RIL-HP
(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei; 2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.

Istoricul formelor articolului

  1. 1 octombrie 2011în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Cum a decis jurisprudența

Distribuția soluțiilor din deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol și anii în care s-au concentrat. Sunt numărate toate deciziile, nu doar cele afișate mai jos.

Admitere 0 · Respingere 0 · Inadmisibil 1

Pe ani

2022

Evoluția interpretării

Deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol, în ordine cronologică. Semnalele se referă strict la acest articol, iar fiecare decizie publicată duce la problema de drept și dispozitivul ei.

  1. 7 martie 2022 - inadmisibil - materie civilă

Semnale generate automat din datele deciziilor - au caracter documentar, nu constituie consultanță juridică și nu înlocuiesc verificarea textului deciziei.

Deschide analiza completă în aplicație

Pe acest articol se sprijină o decizie obligatorie.

Vezi raza de efect în aplicație
Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026