Art. 96 - Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
în vigoarevizat de 1 decizie CCR-RIL-HP
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
(2) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 nu a fost executată şi a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2) sau art. 64 alin. (5) şi alin. (6), instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda.
(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
(5) Pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
(6) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În cazul revocării, dispoziţiile alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Istoricul formelor articolului
1 ianuarie 2013în vigoare
Forma consolidată aplicabilă în prezent
Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.
Cum a decis jurisprudența
Distribuția soluțiilor din deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol și anii în care s-au concentrat. Sunt numărate toate deciziile, nu doar cele afișate mai jos.
Admitere 1 · Respingere 0 · Inadmisibil 0
Pe ani
2016
Evoluția interpretării
Deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol, în ordine cronologică. Semnalele se referă strict la acest articol, iar fiecare decizie publicată duce la problema de drept și dispozitivul ei.
Semnale generate automat din datele deciziilor - au caracter documentar, nu constituie consultanță juridică și nu înlocuiesc verificarea textului deciziei.