HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie penalăadmitere
Pronunțată la 5 mai 2016
Problema de drept
Stabilește cum se determină și se execută pedeapsa rezultantă în caz de pluralitate de infracțiuni, când o pedeapsă anterioară a fost aplicată definitiv cu suspendarea sub supraveghere (în temeiul Codului penal anterior), iar a doua infracțiune este comisă în termenul de încercare, fiind mai favorabilă legea nouă. În aplicarea art. 5 din Codul penal (conform Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014), după revocarea suspendării sub supraveghere, pedeapsa rezultantă se realizează potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (4) și (5) din Codul penal.
Dispozitiv
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 4.493/311/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 861 din Codul penal anterior şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 864 alin. 1 din Codul penal anterior sau conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal actual.” Stabileşte că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 861 din Codul penal anterior şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) şi (5) din Codul penal.
Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.
Considerentele integrale
Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.