Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010, republicată)

Art. 1027 - Caracterul alternativ

în vigoaremodificat la 20 iulie 2015vizat de 1 decizie CCR-RIL-HP
(1) Reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu şi procedura de drept comun. (2) Dacă a sesizat instanţa cu o cerere redactată potrivit art. 194, aceasta va fi soluţionată potrivit procedurii de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul, cel mai târziu la primul termen de judecată, solicită în mod expres aplicarea procedurii speciale. (3) Atunci când cererea nu poate fi soluţionată potrivit dispoziţiilor prevăzute de prezentul titlu, instanţa judecătorească îl informează pe reclamant în acest sens, iar dacă reclamantul nu îşi retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun.

Istoricul formelor articolului

  1. 20 iulie 2015în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

  2. 14 februarie 2013

    În vigoare până la 14 februarie 2013

  3. 14 februarie 2013

    În vigoare până la 20 iulie 2015

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Cum a decis jurisprudența

Distribuția soluțiilor din deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol și anii în care s-au concentrat. Sunt numărate toate deciziile, nu doar cele afișate mai jos.

Admitere 0 · Respingere 0 · Inadmisibil 1

Pe ani

2023

Evoluția interpretării

Deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol, în ordine cronologică. Semnalele se referă strict la acest articol, iar fiecare decizie publicată duce la problema de drept și dispozitivul ei.

  1. 13 martie 2023 - inadmisibil - materie civilă

Semnale generate automat din datele deciziilor - au caracter documentar, nu constituie consultanță juridică și nu înlocuiesc verificarea textului deciziei.

Deschide analiza completă în aplicație

De acest articol depind 2 alte articole și o decizie obligatorie.

Vezi raza de efect în aplicație
Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026