Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010, republicată)
Art. 416 - Cererile supuse perimării
în vigoaremodificat la 14 februarie 2013vizat de 3 decizii CCR-RIL-HP
(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.
(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.
Istoricul formelor articolului
- 14 februarie 2013
În vigoare până la 14 februarie 2013
- 14 februarie 2013în vigoare
Forma consolidată aplicabilă în prezent
Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.
Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026