Codul de procedură penală (Legea nr. 135/2010)

Art. 173 - Numirea expertului

în vigoareatins de CCRmodificat la 13 noiembrie 2018vizat de 1 decizie CCR-RIL-HP
(1) Expertul este numit prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea instanței. (2) Organul de urmărire penală sau instanța desemnează, de regulă, un singur expert, cu excepția situațiilor în care, ca urmare a complexității expertizei, sunt necesare cunoștințe specializate din discipline distincte, situație în care desemnează doi sau mai mulți experți. (3) Când expertiza urmează să fie efectuată de o instituție medico-legală, de un institut sau laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experți se face de către acea instituție, potrivit legii. (4) Părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea. În cazul în care expertiza este dispusă de instanță, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei. (5) Expertul, instituția medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci când consideră necesar, participarea specialiștilor de la alte instituții sau avizul acestora. (6) Instituția medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate comunică organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei numele experților desemnați.

Istoricul formelor articolului

  1. 13 noiembrie 2018în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

    M.Of. nr. 486 din 15 iulie 2010

  2. 1 februarie 2014

    În vigoare până la 13 noiembrie 2018

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Cum a decis jurisprudența

Distribuția soluțiilor din deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol și anii în care s-au concentrat. Sunt numărate toate deciziile, nu doar cele afișate mai jos.

Admitere 1 · Respingere 0 · Inadmisibil 0

Pe ani

2007

Evoluția interpretării

Deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol, în ordine cronologică. Semnalele se referă strict la acest articol, iar fiecare decizie publicată duce la problema de drept și dispozitivul ei.

  1. 20 noiembrie 2007 - admitere

Semnale generate automat din datele deciziilor - au caracter documentar, nu constituie consultanță juridică și nu înlocuiesc verificarea textului deciziei.

Deschide analiza completă în aplicație

Pe acest articol se sprijină o decizie obligatorie.

Vezi raza de efect în aplicație
Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026