Legea fondului funciar nr. 18/1991 (republicată)

Art. 78

în vigoaremodificat la 28 iulie 2017vizat de 1 decizie CCR-RIL-HP
(1) Schimbarea categoriei de folosință a terenurilor arabile situate în extravilan, altele decât cele prevăzute la art. 77, vii și livezi, precum și a pajiștilor permanente, altele decât cele prevăzute la art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă prin decizie de aprobare a schimbării categoriei de folosință, dată de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru suprafețele de teren de peste 1 ha; iar pentru suprafețele de teren de până la 1 ha, inclusiv, prin decizie de aprobare a schimbării categoriei de folosință, dată de către direcția pentru agricultură județeană. (2) Pajiștile permanente din extravilanul localităților, denumite în continuare pajiști permanente, sunt terenuri consacrate producției de iarbă și de alte plante furajere erbacee cultivate sau spontane, care nu au făcut parte din sistemul de rotație a culturilor din exploatație timp de cel puțin 5 ani sau mai mult, așa cum este prevăzut la art. 4 alin. (1) lit. (h) din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, denumit în continuare Regulament. (3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) terenurile ocupate de pajiști permanente care, prin degradare sau poluare, și-au pierdut total ori parțial capacitatea de producție, terenuri pe care se vor executa lucrări de ameliorare și amenajare, potrivit reglementărilor legale în vigoare, precum și terenurile care sunt exceptate sau pentru care nu se aplică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările și completările ulterioare. (4) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (2) sunt lovite de nulitate absolută. (5) Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoanele fizice care dețin în proprietate terenuri agricole, cu suprafața de până la 1 ha, inclusiv, având categoria de folosință arabil, pot schimba, pe bază de declarație, categoria de folosință a acestora cu obligația să comunice schimbarea, în termen de 30 de zile, la primăria din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul, în vederea înregistrării în registrul agricol. (6) După înregistrarea în registrul agricol a schimbării categoriei de folosință a terenurilor prevăzute la alin. (5), primăriile au obligația să elibereze beneficiarului o adeverință. În termen de 30 de zile de la emiterea adeverinței, beneficiarul va solicita biroului de cadastru și publicitate imobiliară competent actualizarea categoriei de folosință a imobilului, cu respectarea legislației în materia cadastrului și publicității imobiliare. În adeverință se va menționa identificatorul unic al imobilului înscris în evidențele de cadastru și carte funciară. Pentru imobilele neînscrise în evidențele de cadastru și carte funciară se va elibera o adeverință cu menționarea datelor de identificare ale terenului din actele de proprietate, ce va fi atașată de către beneficiar cererii de recepție și înscriere în cartea funciară, pentru a atesta actuala categorie de folosință a imobilului. (7) Beneficiarii aprobării schimbării categoriei de folosință a terenurilor agricole, alții decât cei prevăzuți la alin. (5), sunt obligați să înregistreze decizia de aprobare a schimbării categoriei de folosință, la primăria din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia, în vederea înregistrării în registrul agricol. (8) După înregistrarea deciziei de aprobare a schimbării categoriei de folosință în registrul agricol, în termen de 30 de zile de la înregistrarea deciziei, beneficiarii au obligația să solicite actualizarea categoriei de folosință a imobilului la biroul de cadastru și publicitate imobiliară competent, pentru imobilele înregistrate în sistem informatic integrat de cadastru și carte funciară. În decizia de aprobare a schimbării categoriei de folosință se va menționa identificatorul unic al imobilului din sistemul integrat de cadastru și carte funciară. (9) Schimbarea categoriei de folosință silvică - păduri, răchitării, culturi de arbuști, deținute de persoane juridice - se aprobă de către Ministerul Apelor și Pădurilor. (10) Schimbarea categoriei de folosință a terenurilor agricole ce constituie zone de protecție a monumentelor se face cu acordul Comisiei naționale a monumentelor istorice și/sau al Comisiei naționale de arheologie, după caz.

Istoricul formelor articolului

  1. 28 iulie 2017în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

    M.Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998

  2. 1 ianuarie 2016

    În vigoare până la 28 iulie 2017

  3. 15 martie 2015

    În vigoare până la 1 ianuarie 2016

  4. 13 martie 2015

    În vigoare până la 15 martie 2015

  5. 5 iulie 2014

    În vigoare până la 13 martie 2015

  6. 20 mai 2013

    În vigoare până la 5 iulie 2014

  7. 13 mai 2013

    În vigoare până la 20 mai 2013

  8. 9 aprilie 2010

    În vigoare până la 13 mai 2013

  9. 24 martie 2007

    În vigoare până la 9 aprilie 2010

  10. 19 octombrie 2001

    În vigoare până la 24 martie 2007

  11. 5 ianuarie 1998

    În vigoare până la 19 octombrie 2001

    M.Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026