Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (republicată)

Art. 137 - Competența autorităților române

în vigoaremodificat la 27 mai 2019vizat de 1 decizie CCR-RIL-HP
(1) În ceea ce privește hotărârile date de către instanțele judecătorești ale statelor terțe și ordonanțele penale străine, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, este competent: a) să primească cererea statului emitent de recunoaștere a hotărârii judecătorești în vederea executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate în statul emitent ori în vederea producerii de alte efecte juridice, după caz, precum și cererea persoanei condamnate în vederea transferării în România; b) să primească cererea de luare a unei măsuri preventive în cazul în care persoana condamnată se află în România; c) atunci când recunoașterea se face în scopul executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate în statul emitent, să transmită, la solicitarea statului emitent, anterior sau ulterior primirii cererii menționate la lit. a) sau b), în special următoarele documente și informații: (i) un înscris care să ateste că persoana condamnată are cetățenie română sau că beneficiază în România de un drept de ședere permanentă; (ii) dispozițiile legale din care să rezulte că faptele care au determinat aplicarea unei pedepse în statul emitent constituie infracțiuni potrivit legii române; (iii) informații cu privire la liberarea condiționată și prescripția executării pedepsei; (iv) o declarație conținând informațiile prevăzute la art. 138; d) în afară de cazul în care statul emitent a indicat că nu este de acord ca hotărârea judecătorească sau ordonanța penală dată împotriva unui cetățean român sau unui străin care beneficiază în România de un drept de ședere pe termen lung să fie executată în România, să solicite acestuia să comunice informațiile prevăzute la art. 138; e) să efectueze controlul de regularitate și, dacă este cazul: (i) să solicite transmiterea de documente și informații suplimentare; (ii) să solicite declarația persoanei condamnate, în afară de cazul în care aceasta se află pe teritoriul României; (iii) atunci când persoana condamnată se află pe teritoriul României, iar hotărârea judecătorească străină a fost dată în lipsă, să solicite informații cu privire la dreptul persoanei condamnate de a face contestație sau de a exercita orice altă cale de atac, potrivit legii statului emitent; f) să verifice domiciliul persoanei condamnate în străinătate, în vederea stabilirii autorității judiciare competente să soluționeze cererea menționată la lit. a) sau b); g) să refuze inițierea procedurii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine, atunci când: (i) România nu este statul de cetățenie ori statul pe teritoriul căruia persoana condamnată beneficiază de un drept de ședere permanentă; (ii) la data primirii hotărârii judecătorești străine, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate au rămas de executat mai puțin de 6 luni, cu excepția cazului în care persoana condamnată se află pe teritoriul României; (iii) statul emitent nu a transmis documentele prevăzute la lit. e) până la expirarea unui termen de maximum 120 de zile, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege; h) să se consulte cu statul emitent ori de câte ori apreciază ca fiind necesar. (2) În ceea ce privește hotărârile judecătorești sau ordonanțele penale date de către autoritățile judiciare române, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, este competent: a) să primească cererea statului de executare sau a persoanei față de care s-a dat hotărârea judecătorească sau ordonanța penală străină, de recunoaștere a acesteia în vederea executării pedepsei aplicate în România ori în vederea producerii de alte efecte juridice, după caz; b) să transmită înscrisurile și informațiile prevăzute la art. 138, precum și orice alte informații suplimentare solicitate de statul de executare; c) să solicite statului de executare un înscris care să ateste că persoana condamnată are cetățenia acestuia sau că trăiește pe teritoriul său, precum și: (i) declarația autorității competente cu privire la transferarea persoanei condamnate; (ii) dispozițiile legale din care să rezulte că faptele care au determinat aplicarea unei pedepse în România constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare; (iii) informații cu privire la amnistie, grațiere, liberare condiționată și prescripția executării pedepsei; (iv) o declarație cu privire la procedura aplicabilă hotărârii judecătorești române; d) să întocmească, la solicitarea, după caz, a instanței judecătorești sau a organului de urmărire penală, pe baza înscrisurilor și informațiilor prevăzute la art. 138: (i) cererea de recunoaștere și executare pe teritoriul unui stat terț a hotărârii judecătorești sau a ordonanței penale și să comunice autorității judiciare române solicitante decizia statului de executare; (ii) cererea de luare de măsuri preventive împotriva persoanei condamnate atunci când aceasta se află pe teritoriul statului de executare; e) să suspende procedura până la îndeplinirea condiției prevăzute la art. 148 alin. (5) lit. b); f) să se consulte cu statul de executare ori de câte ori apreciază ca fiind necesar. (3) Administrația Națională a Penitenciarelor: a) informează persoanele condamnate aflate în executarea unor pedepse privative de libertate în penitenciarele din România, cărora li se poate aplica prezentul titlu, cu privire la dreptul acestora de a solicita transferarea în statul de executare; b) informează judecătorul de supraveghere a privării de libertate și direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției cu privire la persoanele condamnate cărora li se pot aplica dispozițiile prezentului titlu și cărora li s-a aplicat măsura expulzării prin hotărârea judecătorească de condamnare; c) asigură predarea, sub escortă, a persoanelor condamnate aflate în penitenciarele din România, față de care s-a dispus transferarea în statul de executare sau care au fost returnate potrivit lit. f); d) informează direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, instanța de executare și instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere cu privire la data predării persoanei condamnate autorităților statului de executare; e) după primirea în penitenciar a persoanei condamnate în străinătate, informează direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției: (i) cu privire la locul de deținere, regimul de executare stabilit și măsurile luate, dacă este cazul; (ii) atunci când persoana condamnată a evadat și nu a fost posibilă prinderea sa; f) asigură preluarea, la data aducerii în țară, și ținerea într-un penitenciar, până la retrimiterea în statul de executare ori până la comunicarea deciziei de punere în libertate, a unei persoane transferate din România în statul de executare, care a fost readusă în țară în vederea participării la judecarea căii extraordinare de atac formulate împotriva hotărârii judecătorești române; g) la expirarea duratei pedepsei închisorii, la termenul hotărât de instanța de judecată în cazul liberării condiționate, precum și la orice altă dată hotărâtă de autoritățile judiciare competente în situațiile anume prevăzute de lege, comunică de îndată Ministerului Justiției și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră punerea în libertate a persoanelor transferate în România în vederea executării pedepsei, indiferent de infracțiunea săvârșită. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră informează direcția de specialitate a Ministerului Justiției dacă, în termenul prevăzut la art. 169 lit. c), persoana eliberată a părăsit teritoriul României; h) în cazul liberării condiționate ori grațierii restului rămas neexecutat din pedeapsă, comunică direcției de specialitate din Ministerul Justiției numărul de zile rămase de executat; i) asigură, la momentul aducerii în țară, preluarea persoanelor transferate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor. (4) Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române asigură: a) transferarea, sub escortă, din statul emitent în România a persoanelor condamnate în străinătate; b) preluarea din străinătate, sub escortă, a persoanelor condamnate, anterior transferate, față de care s-a dispus aducerea în România în vederea participării la judecarea căii extraordinare de atac formulate împotriva hotărârii judecătorești, în afară de cazul în care sarcina aducerii în țară revine statului de executare. (5) Ministerul Afacerilor Externe asigură, prin oficiile consulare, luarea declarației persoanei condamnate aflate în executarea unei pedepse la detențiunea pe viață sau cu închisoarea ori a unei măsuri privative de libertate, pe teritoriul statului emitent, pe care o transmite direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data primirii solicitării.

Istoricul formelor articolului

  1. 27 mai 2019în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

    M.Of. nr. 411 din 27 mai 2019

  2. 17 decembrie 2017

    În vigoare până la 27 mai 2019

    M.Of. nr. 377 din 31 mai 2011

  3. 27 decembrie 2015

    În vigoare până la 17 decembrie 2017

  4. 1 februarie 2014

    În vigoare până la 27 decembrie 2015

  5. 26 decembrie 2013

    În vigoare până la 1 februarie 2014

  6. 31 mai 2011

    În vigoare până la 26 decembrie 2013

    M.Of. nr. 411 din 27 mai 2019

  7. 13 noiembrie 2008

    În vigoare până la 31 mai 2011

  8. 24 iunie 2006

    În vigoare până la 13 noiembrie 2008

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026