Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor
Art. 205
în vigoarevizat de 1 decizie CCR-RIL-HP
(1) Pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație lunară stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută și, după caz, în raport cu vechimea sau alte criterii prevăzute de lege.
(2) Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și a procurorilor se stabilește prin legea specială privind salarizarea și alte drepturi salariale în domeniul justiției.
(3) Judecătorii și procurorii militari sunt ofițeri activi în cadrul Ministerului Apărării Naționale și au toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate. Obligațiile în calitate de militari și structura militară de comandă nu pot afecta independența judecătorilor și procurorilor militari în exercitarea atribuțiilor judiciare.
(4) Salarizarea și celelalte drepturi cuvenite judecătorilor și procurorilor militari se asigură de Ministerul Apărării Naționale, în concordanță cu prevederile legislației privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul justiției și cu reglementările referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de cadru militar activ. În situația în care anumite drepturi sunt prevăzute atât în legislația aplicabilă personalului din sistemul justiției, cât și în cea aplicabilă cadrelor militare, judecătorul sau procurorul militar optează pentru unul dintre aceste drepturi.
(5) Acordarea gradelor militare și înaintarea în gradul militar următor a judecătorilor și procurorilor militari se fac potrivit dispozițiilor legale aplicabile cadrelor militare din Ministerul Apărării Naționale.
(6) Înaintarea în gradul militar următor se face la propunerea președintelui Curții Militare de Apel, pentru judecătorii militari și la propunerea procurorului militar-șef al Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru procurorii militari.
(7) Promovarea în funcții de execuție sau numirea în funcții de conducere la instanțe militare și parchete militare se poate face indiferent de gradul militar corespunzător funcției respective, participarea la aceste proceduri fiind condiționată de deținerea calității de judecător militar sau procuror militar.
Istoricul formelor articolului
- 1 ianuarie 2024în vigoare
Forma consolidată aplicabilă în prezent
M.Of. nr. 1102 din 16 noiembrie 2022
Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.
Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026