Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor

Art. 211

în vigoaremodificat la 2 martie 2026vizat de 3 decizii CCR-RIL-HP
(1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor pentru care au fost reținute contribuții de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (2) Abrogat. (3) De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care între 20 și 25 de ani realizată numai în aceste funcții. În acest caz cuantumul pensiei este micșorat cu 2% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește din vechimea de 25 de ani în aceste funcții. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (3^1) Persoanele care au o vechime de cel puțin 35 de ani realizată numai în funcțiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona indiferent de vârstă, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 2% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii. Cuantumul pensiei de serviciu astfel stabilit este recalculat anual, prin raportare la perioada de timp rămasă de la momentul recalculării până la împlinirea vârstei standard de pensionare. (4) Persoanele care au o vechime totală în muncă de cel puțin 35 de ani, dintre care cel puțin 25 de ani realizată numai în funcțiile enumerate la alin. (1), se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor pentru care au fost reținute contribuții de asigurări sociale realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcție, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcție din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcție, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și persoanelor prevăzute de prezentul alineat. (4^1) În baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu nu se includ sumele primite cu titlu de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi salariale aferente altei perioade decât cea avută în considerare la stabilirea dreptului de pensie, diurne sau oricare alte drepturi care nu au un caracter permanent sau pentru care nu au fost reținute contribuții de asigurări sociale. (5) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora au dreptul la pensie de invaliditate în cuantum de 80% din pensia de serviciu calculată potrivit bazei de calcul de la alin. (1), în condițiile prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii. La data îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege, beneficiarii pensiei de invaliditate pot solicita pensie de serviciu. (6) Personalul care are dreptul la pensia de serviciu stabilită potrivit prezentei legi, la pensie de serviciu stabilită potrivit altor acte normative sau la pensie în sistemul public de pensii are obligația de a opta pentru una din aceste pensii. (7) Pensiile prevăzute de prezentul articol, cu excepția pensiei de la alin. (5), au regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.

Istoricul formelor articolului

  1. 2 martie 2026în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

    M.Of. nr. 1102 din 16 noiembrie 2022

  2. 1 ianuarie 2024

    În vigoare până la 2 martie 2026

    M.Of. nr. 1102 din 16 noiembrie 2022

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026