Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia HP nr. 34/2019

HP - hotărâre prealabilăÎCCJmaterie civilăinadmisibil

Pronunțată la 24 iunie 2019

Problema de drept

Înalta Curte de Casație și Justiție respinge ca inadmisibilă sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea competenței Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (în special art. 21 din Legea nr. 165/2013) de a verifica legalitatea respingerii restituirii în natură și limitele acestei verificări. Totodată, respinge sesizarea și în ceea ce privește modul de aplicare a art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 în contestația împotriva deciziei de invalidare (dacă instanța dispune restituirea în natură ori dacă obligă comisia să trimită dosarul unității deținătoare pentru emiterea actului de restituire).

Dispozitiv

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, în Dosarul nr. 30.166/3/2017**, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „- prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul recunoaşterii competenţei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a verifica şi legalitatea respingerii cererii de restituire în natură ori în sensul limitării acestei competenţe la verificările strict prevăzute de alin. (5) al acestui articol, respectiv existenţa dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii; – în cazul în care art. 21 din Legea nr. 165/2013 recunoaşte competenţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a verifica şi legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, într-o contestaţie împotriva deciziei de invalidare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în urma acestei verificări, în care se constată că este posibilă restituirea în natură, prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 se interpretează în sensul că instanţa judecătorească dispune această măsură (restituirea în natură), fără a depăşi competenţele etapei de analiză ce se desfăşoară în procedura de validare/invalidare, ori că obligă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să trimită dosarul unităţii deţinătoare a imobilului, pentru emiterea de către aceasta a actului de restituire.”

Articole vizate

Articolele din selecția publică se deschid direct, în forma în vigoare azi. Restul se deschid gratuit, cu cont.

Considerentele integrale

Motivarea completă a instanței - raționamentul pe care se sprijină dispozitivul de mai sus - se citește în aplicație, alături de articolele vizate în forma lor la zi și de celelalte decizii care ating aceleași texte.

Pe baza Monitorului Oficial, scj.ro și ccr.ro, sincronizat 18 mai 2026