Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Art. 35

în vigoaremodificat la 20 iulie 2024vizat de 11 decizii CCR-RIL-HP
(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești. (1^1) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. Obligația entității învestite conform legii de soluționare, pe cale administrativă, a notificărilor legal formulate, fie prin restituire în natură, fie prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, se menține chiar în condițiile neexercitării procedurii judiciare prevăzute de art. 35 din Legea nr. 165/2013. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Istoricul formelor articolului

  1. 20 iulie 2024în vigoare

    Forma consolidată aplicabilă în prezent

    M.Of. nr. 278 din 17 mai 2013

  2. 2 noiembrie 2020

    În vigoare până la 20 iulie 2024

    M.Of. nr. 278 din 17 mai 2013

  3. 31 mai 2019

    În vigoare până la 2 noiembrie 2020

    M.Of. nr. 278 din 17 mai 2013

  4. 2 august 2018

    În vigoare până la 31 mai 2019

    M.Of. nr. 278 din 17 mai 2013

  5. 24 decembrie 2013

    În vigoare până la 2 august 2018

Vezi mai sus datele fiecărei forme și Monitorul Oficial. Textul integral al formelor din trecut și compararea între ele sunt disponibile în aplicație.

Cum a decis jurisprudența

Distribuția soluțiilor din deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol și anii în care s-au concentrat. Sunt numărate toate deciziile, nu doar cele afișate mai jos.

Admitere 4 · Respingere 0 · Inadmisibil 5 · Nedeterminate 2

Pe ani

20142026

Evoluția interpretării

Deciziile CCR, RIL și HP care vizează acest articol, în ordine cronologică. Semnalele se referă strict la acest articol, iar fiecare decizie publicată duce la problema de drept și dispozitivul ei.

  1. Decizia CCR nr. 269/2014posibil depășită

    7 mai 2014 - altă soluție

    Decizia CCR 269/2014 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  2. Decizia HP nr. 8/2014posibil depășită

    7 iulie 2014 - inadmisibil - materie civilă

    Decizia HP 8/2014 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  3. Decizia CCR nr. 686/2014posibil depășită

    26 noiembrie 2014 - altă soluție

    Decizia CCR 686/2014 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  4. Decizia HP nr. 25/2018posibil depășită

    16 aprilie 2018 - admitere - materie civilă

    Decizia HP 25/2018 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  5. Decizia HP nr. 34/2018posibil depășită

    14 mai 2018 - inadmisibil - materie civilă

    Decizia HP 34/2018 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  6. Decizia HP nr. 85/2018posibil depășită

    26 noiembrie 2018 - inadmisibil - materie civilă

    Decizia HP 85/2018 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  7. Decizia HP nr. 34/2019posibil depășită

    24 iunie 2019 - inadmisibil - materie civilă

    Decizia HP 34/2019 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  8. Decizia HP nr. 20/2020posibil depășită

    17 februarie 2020 - inadmisibil - materie civilă

    Decizia HP 20/2020 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  9. Decizia RIL nr. 19/2024posibil depășită

    21 octombrie 2024 - admitere

    Decizia RIL 19/2024 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  10. Decizia HP nr. 354/2025posibil depășită

    6 octombrie 2025 - admitere - complet unificat

    Decizia HP 354/2025 - posibil depășită de o decizie ulterioară pe acest articol.

  11. 23 februarie 2026 - admitere - complet unificat

Semnalăm și 5 posibile divergențe de soluție între decizii pe acest articol.

Semnale generate automat din datele deciziilor - au caracter documentar, nu constituie consultanță juridică și nu înlocuiesc verificarea textului deciziei.

Deschide analiza completă în aplicație

De acest articol depind 2 alte articole și 11 decizii obligatorii.

Vezi raza de efect în aplicație
Vezi istoricul complet al articoluluiÎntreabă asistentul AI despre acest articolCum funcționează Legislația la zi

Text consolidat pe baza legislatie.just.ro, sincronizat 23 iulie 2026